Live acumObservator 19
Prime Time 20:30Chefi la cutite

Paște 2019. Ce se întâmplă cu preoții care iau Lumina Sfântă pentru Paști. Mărturisiri cutremurătoare ale celor care au fost acolo!

Unul dintre marile miracole ale creștinismului a fost, este și va rămâne Lumina Sfântă, care ajunge în milioane de case ale creștinilor din lumea întreagă și care este adusă Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paștelui Ortodox.

Unul dintre marile miracole ale creștinismului a fost, este și va rămâne Lumina Sfântă, care ajunge în milioane de case ale creștinilor din lumea întreagă și care este adusă Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paștelui Ortodox.

Ordocșii cred că totul se întâmplă cu ajutorul intervenției divine, în vreme ce restul oamenilor, care nu îmbrățișează această religie consideră că totul este un secret bine păzit de către Biserică, dar care nu are nicio legătură cu o așa zisă minune.

Cert este că mărturisirile celor care au văzut cum se ia Lumina Sfântă ne duc cu gândul spre un proces, care trece dincolo de percepția normală a lucrurilor.

În sâmbăta de dinaintea Paștelui, la prânz, patriarhul grec, împreună cu clerul lui înveșmântat în straiele sacerdotale și urmat de patriarhul armean cu clerul lui și cu episcopul copților, mărșăluiesc în procesiune grandioasă și solemnă, și cântând imnuri, de trei ori în jurul Sfântului Mormânt.”Odată procesiunea încheiată, Patriarhul Ortodox al Ierusalimului sau alt arhiepiscop ortodox citește rugăciunea Pogorârii Sfintei Lumini, își dă jos robele și intră singur în mormânt. „Prelații armeni și copți rămân în anticameră, unde spun că ședea îngerul când s-a arătat femeii credincioase (Maria Magdalena) după învierea” lui Iisus. Atunci, adunarea cântă „Doamne miluiește” (Kyrie eleison în greacă) până când (după cum se crede) Lumina Sfântă coboară și aprinde candela "neadormită" de unde patriarhul aprinde peste 33 de lumânări legate împreună. În tot acest timp patriarhul este urmărit de prelații armeni și copți. Patriarhul iese apoi la iveală din încăperea mormântului și rostind rugăciuni, aprinzând fie 33, fie 12 lumânări le împarte celor adunați acolo. Ceremonia nu a arātat mereu așa. De la Joseph Assemani aflăm că în secolul XI lumina se pogora în mormântul închis și pecetluit cu pecetea regală, astfel încât să se evite orice înșelăciune din partea creștinilor "

Pelerinii susțin că Focul Sfânt nu le arde părul, fața etc. în primele câteva minute după ce a fost aprins. Mărturii independente începând cu anii 1855 chiar, sugerează că pretenția nu e credibilă. Charles Wilson, inginerul britanic care a făcut primul studiu topografic al orașului Ierusalim în anul 1860 considera și el că ceremoniile Luminii Sfinte din Ierusalim cu ocazia Paștelui ortodox reprezintă nu numai cel mai bun argument moral împotriva credinței că locul reprezintă ceea ce se pretinde a fi (anume Golgota și mormântul lui Hristos), ci și cea mai mare impostură din lume. Alt englez din aceeași perioadă, arheologul britanic Charles Warren afimă: nu încape nicio îndoială că o minune însoțește ceremonia. Printre cele descoperite de Warren se numără și o rețea de galerii ce se află sub Cupola Stâncii.

Înainte de a intra în Mormântul Domnului, patriarhul este examinat de autoritățile israeliene pentru a se dovedi că nu poartă cu sine mijloace tehnice de aprindere a focului. În trecut patriarhul care savarsea slujba era perchezitionat de un soldat turc pentru a nu avea cu sine in Sf. Mormant o sursa de foc. Perchezitionarea era una dura deoarece turcii nu credeau in minune ci doreau ca lumanarile sa nu se aprinda pentru ca lumea sa isi piarda credinta. Dupa ce asupra patriarhului nu s-a gasit o sursa de foc, iar el a iesit din Sf. Mormant cu lumanarile aprinse, soldatul turc a cazut in genunchi si s-a convertit la creștinism.

Fanatik.ro

Alexandra, dispărută în Borșa, găsită de polițiști

Observator Antena 1

Mihaela Apostolides, executată în Italia

Observator Antena 1

Cutremur monden! S-au despartit?! Avem dovada

Spynews.ro

Fara numar de la Leo! 1 mliard de lei la semnatura! Ce trebuie sa faca Vulpita pentru bani😲

Spynews.ro

"Taxa Covid" pentru bătrâni. Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani ar putea fi taxate...

AntenaSport

Marius Csampar își caută soţie. Cum arată femeia ideală pentru omul care a comis 6 crime...

AntenaSport

Daniela Crudu este istorie! Mihai Costea, într-o nouă relație cu o altă bombă sexy din lumea...

Antenastars.ro

Are sau nu are coronavirus? Horia Moculescu, primele declarații după ce a fost testat: „Am...

Antenastars.ro

Travis Scott a avut o relație cu Rihanna. Uite de ce au ținut-o ascunsă!

Zu TV

PATRU momente în care familia Kardashian a fost la un pas de moarte

Zu TV

5 zodii care redescoperă dragostea în 2018 – Cea mai iubită zodie este…

tvhappy.ro

Îl mai știi pe Timmy, din serialul Pasiuni? Incredibil ce destin tragic a avut

Playtech.ro

Filmele care i-au făcut pe protagoniști să-și piardă mințile. Ce s-a ales de acești actori

Playtech.ro

Tragedie în fotbalul românesc! Un jucător de la U Cluj a murit. Motivul decesului şi anunţul...

Telekomsport.ro

Alertă! Închisoarea de la 5 la 10 ani pentru românii care fac asta! PSD lovește dur

Capital.ro

Fiul lui Ion Țiriac, planuri de nuntă la 3 ani de la divorțul de Ileana. Cum arată logodnica...

Impact

Povestea incredibilă a asistentului medical SMURD care a fost trimis să-și salveze propriul...

Antena3.ro

Denise Rifai revine! Cu ce televiziune a semnat fosta vedetă Realitatea Tv

Voxbiz.ro

Un mecanic a facut schimbul de ulei la o masina care a stat 13 ani. Cand a vazut ce iese din...

Cars.ro

COVID-19. Avem voie să ne scăldăm în piscină sau mare? Specialiștii americani au răspuns

Jurnalul
Cele mai noi stiri
Lajumate.ro