Antena Căutare

Prima generație din istorie care va fi mai puțin inteligentă decât cea a părinților. Ce cauzează fenomenul îngrijorător

Experții avertizează că ne confruntăm cu prima generație din istorie care va fi mai puțin inteligentă decât cea a părinților.

Generația Z s-ar confrunta cu o problemă gravă | Shutterstock

Tinerii din ziua de azi, numiți și Generația Z, ar putea deveni prima generație din istorie care va fi mai puțin inteligentă decât cea a părinților, de când am început să strângem aceste date.

Un neurocercetător numit dr. Jared Cooney Horvath susține că a descoperit și care ar fi cauza acestui fenomen, scrie Daily Mail.

Dr. Horvath susține că cei născuți în perioada 1997 - 2010 au probleme legate de dezvoltarea cognitivă.

Potrivit expertului, fenomenul e cauzat de faptul că se bazează foarte mult pe tehnologie, acasă și la școală.

Articolul continuă după reclamă

Prima generație din istorie care va fi mai puțin inteligentă decât cea a părinților

Încă de la sfârșitul anilor 1800 se țin date despre dezvoltarea cognitivă. De atunci, Generația Z e acum oficial primul grup care a obținut scoruri cognitive mai mici decât generația dinaintea sa. Au fost înregistrate scăderi ale atenției, memoriei, abilităților de citire și matematică, capacității de rezolvare a problemelor și ale IQ-ului general.

Horvath a vorbit despre problemă în fața Comisiei pentru Comerț, Știință și Transporturi a Senatului SUA. Potrivit expertului, inteligența Gen Z a scăzut, în ciuda faptului că acești adolescenți și tineri adulți petrec mai mult timp la școală decât o făceau copiii în secolul XX.

Cauza, susține Horvath, e legată direct de creșterea volumului de învățare care se face acum folosind ceea ce el a numit „tehnologie educațională”, care include computere și tablete.

Neurocercetătorul susține că această generație a rămas în urmă pentru că creierul uman nu a fost niciodată programat să învețe din clipuri scurte văzute online și din citirea unor propoziții scurte care rezumă cărți mult mai ample și idei complexe.

„Mai mult de jumătate din timpul în care un adolescent e treaz e petrecut privind un ecran,” a declarat Horvath. „Oamenii sunt programați biologic să învețe de la alți oameni și prin studiu aprofundat, nu căutând rezumate pe puncte pe ecrane.”

Citește și: Cinci moduri surprinzătoare prin care să-ți ajuți copilul să învețe să scrie

Horvath și alți experți care au vorbit în fața Congresului au explicat că oamenii au evoluat să învețe cel mai bine prin interacțiune umană reală, adică față în față cu profesorii și colegii, nu de pe ecrane.

El a adăugat că ecranele perturbă procesele biologice naturale care construiesc înțelegerea profundă, memoria și capacitatea de concentrare.

Nu ar fi vorba despre o implementare proastă, o pregătire insuficientă sau nevoia de aplicații mai bune în școli. Experții susțin că tehnologia în sine nu se potrivește cu modul în care creierele noastre funcționează, cresc și rețin informația în mod natural.

Când au început să stagneze abilitățile cognitive

Horvath a declarat că datele arată clar că abilitățile cognitive au început să stagneze și chiar să scadă în jurul anului 2010.

Expertul le-a spus senatorilor că școlile, în general, nu s-au schimbat foarte mult în acel an și că biologia umană evoluează prea lent pentru a fi cauza.

„Răspunsul pare să fie instrumentele pe care le folosim în școli pentru a stimula această învățare,” a declarat Horvath în fața Comisiei. „Dacă te uiți la date, odată ce țările adoptă pe scară largă tehnologia digitală în școli, performanța scade semnificativ.”

El a adăugat că SUA nu reprezintă singura țară afectată de declinul cognitiv digital. Expertul a menționat că cercetarea sa a inclus 80 de țări și a arătat o tendință de 6 decenii de rezultate tot mai slabe la învățare pe măsură ce tot mai multă tehnologie a intrat în sălile de clasă.

Citește și: Ministerul Educației, program-pilot pentru elevii care se pregătesc de BAC. Ce măsuri se vor lua ca să se concentreze pe examene

Mai mult, copiii care folosesc computerele doar 5 ore pe zi, în mod specific pentru temele școlare, au obținut scoruri vizibil mai mici decât cei care rar sau niciodată nu au folosit tehnologia în școală.

În SUA, datele au arătat că, atunci când statele au introdus pe scară largă programe în care fiecare elev primește propriul dispozitiv, scorurile adesea au stagnat sau au scăzut rapid. Mai mult, Horvath atrage atenția unui alt fenomen îngrijorător.

„Majoritatea acestor tineri sunt prea încrezători în cât de inteligenți sunt. Cu cât oamenii cred că sunt mai deștepți, cu atât sunt, de fapt, mai puțin inteligenți,” a declarat expertul.

Experții au descoperit o lume ascunsă sub Antarctica. Ce se ascunde sub gheață, de fapt... Ce a pățit Alex Donovici, un cunoscut scriitor român, într-o vacanță în Egipt! Avertismentul transmis pentru români...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Comentarii


Citește și
Un bărbat a ajuns la spital după ce pielea i s-a făcut albastră pe tot corpul. Ce au constatat medicii
Un bărbat a ajuns la spital după ce pielea i s-a făcut albastră pe tot corpul. Ce au constatat medicii
Nicole Kidman a vorbit pentru prima dată despre divorțul de Keith Urban. Dezvăluiri neașteptate din partea actriței
Nicole Kidman a vorbit pentru prima dată despre divorțul de Keith Urban. Dezvăluiri neașteptate din partea actriței Catine.ro
Cum s-ar fi auzit vocea omului de Neanderthal. Experții au recreat vorbirea pierdută
Cum s-ar fi auzit vocea omului de Neanderthal. Experții au recreat vorbirea pierdută
William Levy are probleme financiare? Ce a declarat actorul de telenovele
William Levy are probleme financiare? Ce a declarat actorul de telenovele Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Petrolul depășește din nou 100 de dolari pe baril, în ciuda eliberării istorice a celor 400 de milioane de barili
Petrolul depășește din nou 100 de dolari pe baril, în ciuda eliberării istorice a celor 400 de milioane de barili Libertatea.ro
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra AntenaSport
Andreea Bănică spune adevărul despre conflictele cu soțul ei, Lucian Mitrea. De la ce porneau certurile și cum le-au gestionat: „Aveam momente când nu mai vorbeam...”
Andreea Bănică spune adevărul despre conflictele cu soțul ei, Lucian Mitrea. De la ce porneau certurile și cum... Elle
Cardi B, cu masca de oxigen pe scenă! Fanii s-au temut pentru viața ei! Imaginile cu momentul
Cardi B, cu masca de oxigen pe scenă! Fanii s-au temut pentru viața ei! Imaginile cu momentul Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Prăjitura Lamington de post. Rețeta de prăjitură tăvălită în variantă vegană
Prăjitura Lamington de post. Rețeta de prăjitură tăvălită în variantă vegană HelloTaste.ro
O femeie care a lucrat pe iahturi de lux spune cum este, de fapt, să fii pe mare alături de miliardari
O femeie care a lucrat pe iahturi de lux spune cum este, de fapt, să fii pe mare alături de miliardari Antena3.ro
Console de gaming care acum valorează o avere. Ce dispozitiv se vinde cu mii de dolari
Console de gaming care acum valorează o avere. Ce dispozitiv se vinde cu mii de dolari useit
Ilie Bolojan, despre venirea americanilor la Deveselu: „Este în interesul siguranței naționale“
Ilie Bolojan, despre venirea americanilor la Deveselu: „Este în interesul siguranței naționale“ BZI
Se pregătește Educația fără profesori: Școlile și liceele, conduse de membri de partid și ONG-iști
Se pregătește Educația fără profesori: Școlile și liceele, conduse de membri de partid și ONG-iști Jurnalul
Lia Olguța Vasilescu o pune la punct pe mama premierului Ilie Bolojan: Luați-l acasă pe mititel!
Lia Olguța Vasilescu o pune la punct pe mama premierului Ilie Bolojan: Luați-l acasă pe mititel! Kudika
Propunerea lui Zelenski pentru România. De ce a venit, de fapt, președintele ucrainean la București
Propunerea lui Zelenski pentru România. De ce a venit, de fapt, președintele ucrainean la București Redactia.ro
Afecţiunea cu care se trezesc tot mai mulţi români. Tratamentul poate dura ani întregi şi nu e decontat
Afecţiunea cu care se trezesc tot mai mulţi români. Tratamentul poate dura ani întregi şi nu e decontat Observator
Tulburarea de panică: simptome, cauze și metode de tratament
Tulburarea de panică: simptome, cauze și metode de tratament MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
5 moduri de a încuraja relațiile de familie
5 moduri de a încuraja relațiile de familie DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Primele imagini cu un iPhone pliabil au ajuns pe Internet. Cum ar arăta viitorul smartphone
Primele imagini cu un iPhone pliabil au ajuns pe Internet. Cum ar arăta viitorul smartphone UseIT
Supă de ciuperci cu morcovi, țelină apio și orz perlat
Supă de ciuperci cu morcovi, țelină apio și orz perlat Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x