Live acumObservator de weekend
Prime Time 20:00Film: Printesa indaratnica (SUA 2001)

Profeție CUTREMURĂTOARE pentru 2020! Nostradamus a văzut cum România va fi cucerită de unul dintre dușmani!

Catrenele lui Nostradamus au fost redactate în anul 1555, dar încă fascinează lumea, mai ales că aproximativ 70% din profețiile sale s-au îndeplinit până în prezent. A avut predicții privind atacul terorist de la 11 septembrie, dar și calamități naturale și războaie, care s-au adeverit.

Nostradamus

Predicția marelui vizionar referitoare la România a fost că aceasta va fi prima țară cucerită de Rusia, stat în care, de altfel, va și începe cel de-al Treilea Război Mondial. Vor năvăli din Rusia, iar distrugătorul va ruina acel oraș. Iată ce a prezis Nostradamus pentru 2020: fenomenul distrugerilor pierde din amploare și conștiința divină începe să câștige teren.

Dacă pentru 2019, marele profet anticipa (corect) că puterea politică începe să-și piardă supremația, iar oamenii spre întorc cu fața către Dumnezeu, despre 2020 a prevăzut că va fi un an în care distrugerile pierd din amploare și conștiința spirituală începe să câștige teren.

Potrivit lui Nostradamus, cel de-al Treilea Război Mondial a început încă din 2015 și va dura până în 2023. Cauza războiului, potrivit acestuia, va fi fanatismul religios. Dacă stăm și observăm atacurile cu bombă din ultimii ani, ne dăm seama că Nostradamus nu a fost departe de adevăr.

CITEȘTE ȘI: Nostradamus și Baba Vanga au avut aceeași viziune! Ce urmează să se întâmple cu oamenii României: "Tot ceea ce este construit pe minciună se va nărui."

2019 – puterea politică începe să-și piardă supremația, iar oamenii spre întorc cu făța către Dumnezeu;

2020 – fenomenul distrugerilor pierde din amploare și conștiința divină începe să câștige teren;

2021 – se creează premisele favorabile renașterii conștiinței spirituale;

2022 – omenirea este împăcată și dispusă să trăiască în pace și armonie;

2023 – reinstaurarea completă a păcii mondiale;

Fanatik.ro
Cele mai noi stiri
Lajumate.ro