Antena Căutare

Descoperire UIMITOARE pe Marte! A fost găsit locul în care s-ar ascunde EXTRATEREȘTRI

O cantitate suficientă de oxigen molecular pentru a susţine viaţa microbilor şi a bureţilor ar putea exista în apele sărate ce se află sub suprafaţa planetei Marte.

O cantitate suficientă de oxigen molecular pentru a susţine viaţa microbilor şi a bureţilor ar putea exista în apele sărate ce se află sub suprafaţa planetei Marte.

Această concluzie aparține unui studiu condus de NASA şi de Institutul de Tehnologie din Pasadena, California.

Cercetarea aminteşte că pe Marte oxigenul este rar, spre deosebire de Terra, unde viaţa aerobă a evoluat în paralel cu fotosinteza pentru a ridica astfel nivelul oxigenului.

Pe Marte, spun autorii, oxigenul apare doar în mici cantităţi care sunt produse de descompunerea dioxidului de carbon care produce lumină. Studiile anterioare semnalau că oxigenul molecular prezent pe această planetă nu ar fi capabil să susţină viaţa, chiar şi cea mai simplă precum a organismelor aerobe.

Potrivit principalului expert al studiului, Vlada Stamenkovic (NASA), şi colegilor săi de la Institutul din Pasadena, cantitatea de oxigen molecular s-ar putea găsi în dizolvarea apelor sărate supuse unor mari presiuni şi temperaturi din diferite zone de pe suprafaţa planetei Marte.

În opinia lor, concentraţiile de oxigen molecular sunt deosebit de mari în regiunile polare ale Planetei Roşii, dar şi unele „saramuri" localizate sub suprafaţa marţiană ar putea conţine suficient O2 pentru a susţine viaţa aerobă.

Mai concret, experţii au calculat că circa 6,5 % din întreaga planetă, chiar sub suprafaţa lui Marte, ar putea conţine niveluri de oxigen similare celor care permit viaţa pe Terra. Salinitatea acestor sisteme, face ca apa să rămână în stare lichidă, inclusiv când temperatura scade sub zero grade.

Viorica Agarici, salvatoarea din TRENUL MORȚII: a înfruntat militarii și a reușit să salveze MII de vieți nevinovate de... Nu mai e un secret! Ce avere a lăsat în urmă Ilie Balaci! Legendarul sportiv se mândrea cu accesoriile de lux: ”Există d...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x