Antena Căutare

Românii au ales Antena 1 la depunerea jurământului și preluarea mandatului de către Nicușor Dan. Observator, lider de audiență

Nicușor Dan a devenit luni, oficial, cel de-al cincilea preşedinte al României post-revoluţionare.

Galerie
Românii au ales Antena 1 la depunerea jurământului și preluarea mandatului de către Nicușor Dan. Observator, lider de audiență | antena 1

A depus jurământul în plenul comun al Parlamentului, unde a susținut și primul său discurs din calitatea de președinte. Momentul a fost urmat de ceremonia militară cu prilejul învestirii sale, la Palatul Cotroceni, și ceremonia de predare-primire a mandatului de preşedinte al României. Întreaga desfășurare de forțe a fost transmisă în direct în Ediția Specială Observator Antena 1 prezentată de Mihaela Călin și Valentin Butnaru. Alături de ei, în studio au fost Răzvan Petri – politolog și Gabriel Diaconu – psiholog.

Românii au ales Antena 1 la depunerea jurământului și preluarea mandatului de către președintele Nicușor Dan. Ediția Specială Observator, lider de audiență

Pe întreaga durată a Ediției Speciale Observator, Antena 1 a fost lider detaşat de audiență şi a înregistrat, pe publicul comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani un rating mediu de 1.8 puncte şi 15.6% cota de piață, fiind urmată de postul de televiziune de pe locul 2 cu 1.1 puncte de rating şi 9.9% cota de piață. De altfel, întreaga ediție Observator 12 a fost prima opțiune de vizionare a telespectatorilor, programul înregistrând 1.9 puncte de rating şi 16% cota de piață, urmat de postul de televiziune de pe locul 2, cu 1.2 puncte de rating şi 10.2% cota de piață.

Citește și: Ce preparate s-au servit la recepția de după învestirea președintelui Nicușor Dan. Meniul ales pentru evenimentul special

Articolul continuă după reclamă

În ultimele minute ale zilei în care Nicuşor Dan a devenit președintele României, românii au urmărit concluziile la Observator noapte, alături de Marius Pancu și invitatul său, Cristian Preda, profesor de știinte politice și analist politic. Astfel, Antena 1 a fost lider de audiență în intervalul 23.58 – 00.33, la nivelul tuturor targeturilor şi a înregistrat, în rândul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani 3.5 puncte de rating şi 23.8% cota de piață, dublu față de principalul competitor, care a înregistrat atunci 1.8 puncte de rating şi 11.8% cota de piață. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban şi național.

Într-o perioadă în care spectacolul oferit de scena politică a divizat societatea în două, Observator Antena 1 a ales să se întoarcă la oameni, la cei care îi ridică și îi coboară pe politicieni prin vot. La Observator, am pus întrebările și am arătat faptele. Pentru ca românii să ia deciziile. Observator aduce știrile așa cum trebuie să fie – clare, relevante, despre oameni. Ca să știi. Ca să înțelegi. Observator – Alege BINE pentru TINE. În fiecare zi.

Citește și: Nicușor Dan preia noul mandat de Președinte al României. Imagini și informații de ultimă oră

Jurnalele Observator se văd în direct pe Antena 1 și antenaplay.ro. Toate informațiile sunt și pe observatornews.ro, Youtube Observator, Facebook Observator și Tik Tok Observator. Pentru cele mai noi știri, nu uitați să vă abonați la canalul de WhatsApp al Observator sau să descărcați Aplicația Observator News din Google Play sau din App Store.

CEO-ul OpenAI vrea să livreze 100 de milioane de dispozitive care vor urmări utilizatorii. Cum vrea să îi convingă să le... Experții au descoperit o nouă planetă pitică în Sistemul Solar. Cum a rămas ascunsă până acum...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum afectează ecranele creierul copiilor. Experții avertizează părinții să fie atenți cu tabletele și smartphone-urile
Cum afectează ecranele creierul copiilor. Experții avertizează părinții să fie atenți cu tabletele și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Experții vor să schimbe modul în care măsurăm timpul. Ce se va întâmpla până în 2035
Experții vor să schimbe modul în care măsurăm timpul. Ce se va întâmpla până în 2035
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai... Elle
Pe cine a ales Giulia să-i fie domnișoară de onoare. Claudia, vizibil deranjată
Pe cine a ales Giulia să-i fie domnișoară de onoare. Claudia, vizibil deranjată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un geam al unui avion Ryanair care zbura spre Munchen s-a spart în timpul zborului. Un pasager a fost tras pe jumătate în afară
Un geam al unui avion Ryanair care zbura spre Munchen s-a spart în timpul zborului. Un pasager a fost tras pe... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea salarizării!
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea... BZI
A apărut al 5-lea contract încheiat de ministerul condus de Pîslaru cu firma înființată de Pîslaru
A apărut al 5-lea contract încheiat de ministerul condus de Pîslaru cu firma înființată de Pîslaru Jurnalul
Spectacol total la Mondial: Franța zboară în semifinale după un meci de poveste
Spectacol total la Mondial: Franța zboară în semifinale după un meci de poveste Kudika
Alertă aeriană în nordul județului Tulcea după detectarea dronelor la graniță. A fost emis mesaj RO-Alert
Alertă aeriană în nordul județului Tulcea după detectarea dronelor la graniță. A fost emis mesaj RO-Alert Redactia.ro
Afacerea cu care Marian a dat lovitura: producţia s-a dublat într-un singur an
Afacerea cu care Marian a dat lovitura: producţia s-a dublat într-un singur an Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x