Antena Căutare

ROMÂNUL care trebuia să joace rolul principal din „NAȘUL”! 101 filme, singurul mioritic cu OSCAR!

Puțini știu că a existat și un român care a primit Oscarul, premiul râvnit de actorii de pretutindeni.

Puțini știu că a existat și un român care a primit Oscarul, premiul râvnit de actorii de pretutindeni. Este vorba despre Edward Robinson, născut în București pe 12 decembrie 1893. Actorul american era de origine român-evreu. După ce unul dintre frații săi a fost atacat din motive de antisemitism, a plecat împreună cu familia peste Ocean, la vârsta de zece ani.Deși inițial îl chema Emanuel Goldenberg, acesta a decis să își schimbe numele în Edward G. Robinson. Datorită talentului său incredibil a reușit să ajungă, în scurt timp, pe Broadway. La 22 de ani deja cunoștea faima. A rămas în mentalul colectiv cu imaginea de băiat dur a mafiotului american, mai ales după rolurile din „Kid Galahad” și „Key Largo”. El era cel desemnat inițial să joace rolul lui Vito Corleone din „Nașul”, dar scimbarea regizorului a atras cu sine și modificări în distribuția filmului, rolul principal revenindu-i astfel lui Marlon Brando.

A jucat alături de figuri celebre precum Bette Davis și Humphrey Bogart, iar ulterior, producătorii desenului animat „Bugs Bunny” au creat un personaj inspirat de Robinson.

Deși toată lumea îi aprecia în mod deosebit talentul, actorul a primit un premiu Oscar la două săptămâni de la deces. În 1973, Academia de Film Americană a decis că Robinson merită un premiu pentru întreaga carieră. Soția acestuia a venit să ridice premiul în amintirea marelui actor.

Articolul continuă după reclamă

În 50 de ani de carieră, acesta a realizat 101 filme. S-a oferit să intre în serviciul militar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar a fost refuzat. Vorbea șapte limbi străine și mereu a avut de suferit din cauza originilor sale sau a ideilor politice. A murit la vârsta de 79 de ani, din cauza unei forme de cancer. A rămas totuși în amintirea publicului ca fiind băiatul dur din găștile mafiote americane.

Cum să-ți faci singur un fular în câteva minute! Ai nevoie de o cutie de șervețele! (VIDEO)... HOROSCOP: Scorpionii au un farmec aparte, iar Taurii primesc vești bune...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
De ce te trezești cu doar câteva minute înainte să îți sune alarma. Experții au dezvăluit motivul real
De ce te trezești cu doar câteva minute înainte să îți sune alarma. Experții au dezvăluit motivul real
Ce ar trebui să faci întotdeauna înainte de a consuma sau a găti fasole la conservă. Ce arată nutriționiștii
Ce ar trebui să faci întotdeauna înainte de a consuma sau a găti fasole la conservă. Ce arată nutriționiștii Catine.ro
Ploaia de stele Geminide din 2025. Când va avea loc fenomenul inedit
Ploaia de stele Geminide din 2025. Când va avea loc fenomenul inedit
Dilan Çiçek Deniz despre echilibrul între film, televiziune, teatru și pasul ei spre regie. Ce a declarat recent vedeta
Dilan Çiçek Deniz despre echilibrul între film, televiziune, teatru și pasul ei spre regie. Ce a declarat recent... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Asasinatul cu bombă de la Arad. Ce a declarat în instanță nepoata lui Ioan Crișan: trebuia să fie cu bunicul în mașină
Asasinatul cu bombă de la Arad. Ce a declarat în instanță nepoata lui Ioan Crișan: trebuia să fie cu bunicul... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Daniela Nane și Octavian Ene s-au despărțit! Tenorul a făcut PRIMELE declarații despre separarea de actriță. Ce detaliu a ieșit acum la iveală despre cei doi:
Daniela Nane și Octavian Ene s-au despărțit! Tenorul a făcut PRIMELE declarații despre separarea de actriță.... Elle
Trendul periculos de la Hollywood! Mai multe vedete par scăpate de sub control
Trendul periculos de la Hollywood! Mai multe vedete par scăpate de sub control Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
5 feluri în care poți găti somonul. Idei pentru iubitorii de pește
5 feluri în care poți găti somonul. Idei pentru iubitorii de pește HelloTaste.ro
Un miliardar cumpără masiv păduri în Amazon ca să nu mai fie tăiate: Ar fi salvat deja sute de milioane de copaci. Cine e Johan Eliasch
Un miliardar cumpără masiv păduri în Amazon ca să nu mai fie tăiate: Ar fi salvat deja sute de milioane de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din decembrie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din decembrie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Horoscopul zilei de 14 decembrie 2025. Peștii caută adevărul. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 14 decembrie 2025. Peștii caută adevărul. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
4 zodii își întâlnesc sufletul pereche înainte noaptea de Revelion. Destinul le pregătește o iubire predestinată
4 zodii își întâlnesc sufletul pereche înainte noaptea de Revelion. Destinul le pregătește o iubire predestinată Jurnalul
Lia Savonea, reacție furioasă după proteste: A desființat toate completele secției penale. Judecătorii vor fi înlocuiți
Lia Savonea, reacție furioasă după proteste: A desființat toate completele secției penale. Judecătorii vor fi... Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Oraşul european cu 50 de locuitori.
Oraşul european cu 50 de locuitori. "Cel mai mic oraş din lume" se află la doar 12 ore cu maşina de România Observator
8 super-verdețuri pe care trebuie să le incluzi în dieta ta de zi cu zi. Năsturelul face minuni pentru organism
8 super-verdețuri pe care trebuie să le incluzi în dieta ta de zi cu zi. Năsturelul face minuni pentru organism MediCOOL
Știai că poți congela brânza? Iată cum o pregătești pentru a-și păstra textura
Știai că poți congela brânza? Iată cum o pregătești pentru a-și păstra textura HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Modele de comunicare în familie
Modele de comunicare în familie DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii UseIT
Pui portughez cu orez. Cel mai aromat mod de a găti carnea de pui
Pui portughez cu orez. Cel mai aromat mod de a găti carnea de pui Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x