Antena Căutare

Rugăciunea celor bolnavi către Sfântul Vasile Mărturisitorul, cel care tămăduiește

Sfântul Vasile Mărturisitorul, prăznuit pe 28 februarie, alături de alți Sfinți, de biserica ortodoxă. Rugăciunea către Sfântul zilei, tămăduiește pe cei bolnavi.

Rugăciunea celor bolnavi către Sfântul Vasile Mărturisitorul, cel care tămăduiește
Sfântul Vasile Mărturisitorul | doxologia.ro

Sfântul Vasile Mărturisitorul este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 28 februarie.

Cine este Sfântul Vasile Mărturisitorul (28 februarie)

A trăit în timpul când prigoana iconoclastă împotriva drept credincioşilor era susţinută cu tărie de împăraţii de la Constantinopol, în secolul al VIII-lea. Aceştia au declanşat persecuţii sângeroase împotriva ortodocşilor şi au ordonat desfiinţarea a numeroase mănăstiri, precum şi distrugerea sfintelor icoane.

În acel timp, Sfântul Vasile a renunțat la cele lumeşti, s-a făcut monah. A fost numit "Mărturisitorul" deoarece în timpul persecuţiei iconoclaste a propovăduit adevărul de credinţă, împreună cu Sfântul Procopie Decapolitul, înaintea prigonitorilor.

Pentru aceasta a fost închis în temniţă, unde a fost mult chinuit. După moartea tiranului Leon IV (775-780) au fost eliberaţi Cuviosul Vasile şi Sfântul Procopie şi ceilalţi mărturisitori.

Au contribuit la aducerea la dreapta-credinţă şi povăţuindu-i la viaţa cea îmbunătăţită pe mulți păcătoși. Apoi, după mulţi ani şi după viaţa cea plăcută lui Dumnezeu, a venit fericitul său sfârşit şi s-a dus veselindu-se întru rugăciuni şi mulţumiri, la Dumnezeu, pe Care l-a iubit din tinereţe.

Care este rugăciunea celor bolnavi către Sfântul Vasile Mărturisitorul, cel care tămăduiește

Troparul Sfântului Cuvios Vasile Mărturisitorul:

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Vasile. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

sursă: Agerpres. Doxologia

Câine sau pisică? Un animal de companie simpatic a împărțit în două internetul! Foto... S-a descoperit cea mai mare explozie cosmică din istorie: a lăsat în urma sa o gaură de mărimea "a 15 galaxii asemă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x