Antena Căutare

Sfântul Andrei, tradiţii și obiceiuri puţin ştiute! Ce trebuie să faci pentru a-ți visa ursitul

Sărbătoarea Sfântului Andrei este una dintre cele mai importante pentru creştini, mulţi dintre români purtându-i numele. Ziua de 30 noiembrie are o mulțime de semnificații mai mult sau mai puțin mistice pentru oamenii din popor.

Sărbătoarea Sfântului Andrei este una dintre cele mai importante pentru creştini, mulţi dintre români purtându-i numele. Ziua de 30 noiembrie are o mulțime de semnificații mai mult sau mai puțin mistice pentru oamenii din popor.

Aflarea viitorului soț

Ca la orice început de an, prisoseau practicile magice de aflare a ursitului, adică a viitorului soţ. Fata de măritat prepară o "Turtucă de Andrei", turtită subţire din faină de grâu, foarte sărată, coaptă pe plita sobei şi o mânca înainte de culcare.Băiatul care venea în vis să-i aducă apa ca să-şi potolească setea urma să o ceară de nevastă în cursul anului.

Alte fete, după ce soseau acasă de la Păzitul Usturoiului, semănau câte un căţel de usturoi privegheat într-un cocoloş de aluat. După modul cum încolţea şi creştea usturoiul semănat, se făceau anumite pronosticuri matrimoniale.

Timpul era însă favorabil şi pentru observaţii meteorologice şi astronomice. Unii bătrâni, neştiutori de carte dar "cititori" în stele, observau cerul în noaptea de Ovidenie sau de Sântandrei şi noroceau anul, prevestind dacă va fi bogat sau sărac, ploios sau secetos, dacă va fi pace său război etc. Obiceiul de a semăna în noaptea de Sântandrei grâu într-o oală de pământ pentru a interpreta rodnicia ogoarelor în noul an este practicat şi astăzi, conform crestinortodox.ro.

Acte de divinație

Spiritele morţilor care mişunau pretutindeni la Sântandrei, favorizau actele de divinaţie. Asemănător altor sărbători sezoniere de peste an, cele mai preocupate să valorifice ocazia oferită de Noaptea Strigoilor păreau tot fetele, cu nelipsita lor grijă, căsătoria. Practicile de divinaţie efectuate la fântână, la coteţul porcului, la gardul şi poarta gospodăriei, la masa încărcată cu usturoi etc. aveau unul şi acelaşi scop: aflarea ursitului, a calităţilor lui (tânăr, bătrân, frumos - urât, bogat - sărac). Aceste acte magice erau săvârşite în taină, de fiecare fată în parte sau cu participarea mai multor fete.

Elemente de ritual specifice renovării timpului apar, mai ales în Moldova, la Ovidenie. Acum, ca şi la Anul Nou, Sangiorz, Paste se credea că cerul se deschide şi vorbesc animalele; se făceau previziuni şi pronosticuri meteorologice, se începeau vrăjile şi farmecele al căror punct culminant era atins în noaptea de Sântandrei.

Alte tradiţii de Sfântul Andrei:

- In noaptea de SFÂNTUL ANDREI, cei care vor să afle dezlegarea unor mistere sau enigme din trecut trebuie să participe la un ritual bizar în cimitir. Într-un vas cu apă descântată, ei vor vedea tot ce s-a întâmplat.

- Spiritele rele nu vor avea acces în casă dacă gospodinele vor întoarce în seara de SFÂNTUL ANDREI toate cănile şi vasele cu gura în jos.

- De SFÂNTUL ANDREI se pune grâu la încolţit, pentru că gospodarii să afle cum va fi recolta de anul viitor, dar şi cât de prospera va fi casa şi familia lui.

Doamne, ce dramă! Cum a arătat în realitate FEMEIA-DRAC, căreia i-a crescut un corn în frunte la 66 de ani... Cum scapi de reclamele enervante! Te poți uita liniștit la Youtube sau pe internet, fără să te mai enervezi!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fructul banal pe care mulți îl trec cu vederea, deși are beneficii surprinzătoare. De ce recomandă specialiștii să mâncăm pere
Fructul banal pe care mulți îl trec cu vederea, deși are beneficii surprinzătoare. De ce recomandă specialiștii...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
10 obiceiuri care îi diferențiază pe oamenii bogați de ceilalți. Gesturile aparent banale care spun mai multe decât banii din cont
10 obiceiuri care îi diferențiază pe oamenii bogați de ceilalți. Gesturile aparent banale care spun mai multe...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini și pâine proaspăt coaptă
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!”
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!” BZI
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează Jurnalul
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor Kudika
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă Redactia.ro
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x