Live acumXtra Night Show
Prime Time 20:00Sacrificiul

„Probabil am ucis pe cineva” - Și-a atacat socrii cu bestialitate, și-a recunoscut fapta, dar a fost achitat, pentru că a fost...somnambul!

Și-a luat levierul și s-a urcat în mașină. După ce a condus 22 de kilometri, în toiul nopții, a ajuns la casa socrilor săi. A descuiat ușa, folosind cheia de rezervă, și a intrat. S-a dus glonț în dormitorul celor doi și i-a atacat cu bestialitate. Câteva ore mai târziu, a intrat într-o secție de poliție, plin de sânge, cu tăieturi cumplite pe mâini: „Probabil am ucis pe cineva”. Judecătorii l-au achitat, dintr-un motiv incredibil!

Kenneth Parks, bărbatul care a fost achitat pe crimă pentru că era somnambul

Povestea lui Kenneth Parks bate orice scenariu de film. Bărbatul a reușit să scape de închisoare, chiar dacă nu a negat niciodată ce a făcut.

În dimineața zilei de 24 mai 1987, el a condus 22 de kilometric, până la casa socrilor săi. Odată ajuns la destinație, a scos un levier din portbagaj și a intrat în dormitorul acestora.

Și-a sugrumat socrul până a crezut că l-a ucis, apoi și-a înjunghiat soacra. Deși grav rănit, bărbatul a supraviețuit. Din nefericire, pentru femeie nu s-a mai putut face nimic. A fost găsită într-o baltă de sânge, fără suflare.

A condus 22 de kilometri în timp ce dormea

Înainte de a pleca din casa socrilor săi, Kenneth Parks a scos telefonul din furcă și a părăsit casa. De acolo, autorul cumplitului atac a condus până la o secție de poliție. A intrat în sediul instituției la 4:45 dimineața, plin de sânge, cu tendoanele tăiatele la ambele mâini: „Probabil am ucis pe cineva”, le-a spus acesta polițiștilor.

În timpul procesului, avocații apărării au reușit să îi convingă pe cei 12 jurați că bărbatul este nevinovat, atacul fiind înfăptuit în timp ce Parks dormea!

Somnambulimsul l-a scăpat de închisoare. Electroencefalograma a arătat că Parks avea, într-adevăr, o activitate anormală în timpul somnului, însă același rezultat ar fi putut fi cauzat și de stress sau consum de droguri. Comportamentul inculpatului din secția de poliție a fost un alt argument în favoarea acestei teorii controversate: era tulburat, însă nu părea să aibă dureri, în ciuda rănilor grave pe care le avea.

În momentul atacului, Parks trecea printr-o perioadă dificilă. Psychology Today notează că Parks, care locuia în Toronto, Canada, era dependent de droguri, falit și la un pas de a ajunge după gratii, după ce furase 30.000 de euro de la angajatorul său.

Ajuns șomer, cu toate economiile familiei cheltuite, se îndepărtase de familie, în special de socrii săi, cu care avusese, până atunci, relații foarte bune.

„Probabil am ucis pe cineva”

În ziua atacului, acesta urma să participe la o petrecere organizată de părinții soției sale. Era momentul în care avea să le spună adevărul.

După un process dificil, varianta propsuă de apărare a fost sufficient de puternică pentru a convinge un juriu să-l achite pe Parks. Motivul? Nu avea niciun motiv să comită crima și ar fi fost în stare de somnambulism în timpul incidentului.

Însă îndoieli există. Multe! Se știe că somnambulii fac lucruri banale, în locații familiare. Este greu de crezut că cineva ar putea conduce 22 de kilometri. Mai mult, polițiștii au găsit-o pe soacra lui Parks la câțiva metri de dormitorul în care a început atacul, iar casa era complet răvășită, semn al unei lupte crâncene. Agitația, zgomotele l-ar fi trezit cu siguranță, somnambulii nefiind imposibil de trezit, așa cum se credea.

Cel mai probabil, adevărul nu va ieși niciodată la lumină. Oficial, Kenneth Parks este nevinovat de moartea soacrei sale și de rănile suferite de socrul său, nefiind conștient de propriile acțiuni la acel moment.