Antena Căutare

Turismul din Nepal, promovat cu nunti pentru homosexuali la poalele Everestului

Activistii pentru drepturile homosexualilor spera sa atraga pana la 200.000 de "turisti roz" in Nepal, anul acesta, dupa ce statul de la poalele muntilor Himalaya cauta solutii sa atraga mai multi bani in tara, dupa ani de instabilitate politica.

Autoritatile de la Kathmandu au anuntat recent planuri pentru a promova turismul in 2011, cu scopul de a atrage pana la un milion de vizitatori. Iar cum Nepal devine treptat una din tarile din Asia unde drepturile homosexualilor si lesbienelor sunt aparate de lege, activistii si cei din industrie spera ca turismul homosexual sa ia amploare.

Printre oportunitatile turistice deja promovate pentru oaspetii homosexuali din strainatate se numara nuntile si lunile de miere la baza muntelui Everest.

"Nepal este un loc bun pentru orice turist, dar pentru turistii homosexuali este comparabil mai prietenos decat in tarile vecine de la sud sau nord", a declarat Sunil Babu Pant, care in 2008 a devenit primul politician al tarii care a recunoscut public ca este homosexual. "Turismul este o parte importanta a economiei, iar turismul homosexual are potential de pe urma caruia Nepal poate profita. Dorim sa atragem pana la 200.000 de turisti homosexuali", a spus Pant, citat de The Independent.

In 2008, anul in care a scapat de monarhie si a devenit republica, Nepal a devenit totodata prima tara din Asia de sud care nu a mai incriminat homosexualitatea, o mutare pe care multi au considerat-o benefica pentru atragerea de turisti.

Casatoriile intre persoanele de acelasi sex au devenit legale intre timp, iar drepturi egale pentru homosexuali sunt cerute de Inaltea Curte a tarii. Aici se emit totodata si cartile de identitate pentru "al treilea sex", oferite transsexualilor.

Turismul homosexual atrage 100 de miliarde de dolari anual, la nivel global, iar Pant a anuntat ca exista deja cereri din partea unor cupluri si grupuri de budisti care vor sa calatoreasca in Nepal, sa faca turul manastirilor si sa viziteze locul nasterii lui Buddha, de la Lumbini.

Nepal, care anul trecut a atras 500.000 de turisti si venituri de 370 de milioane de dolari, incearca sa treaca peste efectele devastatoare ale razboiului civil dintre rebelii maoisti si fortele guvernamentale, care a afectat tara timp de zece ani si care a produs 16.000 de morti.

Sursa: Antena3

Vezi cum testeaza chinezii rezistenta unui buldozer!... VIDEO! Ziua fara pantaloni, celebrata la New York...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x