Antena Căutare

Oricine și-ar dori să lucreze aici! Angajații unei companii au concedii plătite de o lună de zile și pot să vină și să plece când vor

Să ai un job plătit bine și să ai posibilitatea de a-ți lua concediu o lună de zile, oricând dorești, pe banii șefilor, nu e un vis imposibil. De aceste lucruri se bucură angajații unei companii din Marea Britanie, care se pot considera, fără îndoială, cei mai fericiți din lume. 

Să ai un job plătit bine și să ai posibilitatea de a-ți lua concediu o lună de zile, oricând dorești, pe banii șefilor, nu e un vis imposibil. De aceste lucruri se bucură angajații unei companii din Marea Britanie, care se pot considera, fără îndoială, cei mai fericiți din lume.

Angajații unei companii din Birmingham, Marea Britanie, sunt plătiți bine, își pot lua concediu timp de o lună de zile, în Thailanda ori India, care este plătit și, mai mult de atât, pot să vină la serviciu când vor.

Mike Bandar, în vârstă de 29 de ani și James Vardy, de 31 de ani, au primit titlul de ”Cei mai buni șefi din Marea Britanie”, întrucât se poartă în mod exemplar cu cei nouă angajați ai lor, cărora le oferă concedii plătite în țări exotice, dar și posibilitatea de a lucra de unde și când vor ei.

Oricine și-ar dori să lucreze aici! Angajații unei companii au concedii plătite de o lună de zile și pot să vină și să plece când vor

Potrivit The Mirror, angajații firmei Turn Partners își pot petrece zilele de lucru înotând cu broaște țestoase sau mâncând mâncăruri tradiționale pe o plajă din Mexic. Pot sta la hoteluri de 5 stele în India sau se pot relaxa și practica jetski-ul în Thailanda.

“James și eu am visat întotdeauna să avem o firmă mică, în care angajații să aibă un program flexibil și să se poată bucura de viață. Faptul că echipa noastră este fericită ne ajută să avem o afacere înfloritoare. Deci, din când în când, ne place să le oferim angajaților o vacanță de o lună pentru a scăpa de vremea din Anglia“, a explicat Mike Bandar.

Potrivit acestuia, angajații au libertatea de a veni și de a pleca în orice moment își doresc, iar următoarea vacanță este programată în Argentina, Buenos Aires.

A mâncat trei luni numai pizza și burgeri! Un antrenor de fitness s-a îngrășat 40 de kg să-și motiveze eleva să slăbeasc... Ce se întâmplă în organism după moarte! Motivul pentru care oamenii știu că au decedat ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x