Antena Căutare

Lipsa gravă de echipamente medicale în zona cu coronavirus din China

Lipsa gravă de echipamente medicale în zona cu coronavirus din China. Echipamentele medicale pentru noul spital ajung pentru o perioada scurtă de timp. Oamenii sunt exasperați.

Provincia chineză Hubei, unde a izbucnit focarul de pneumonie provocat de noul tip de coronavirus soldat cu cel puţin 170 de morţi, suferă de "o gravă lipsă" de materiale medicale pentru a face faţă acestei boli, a declarat guvernatorul său, Wang Xiaodong, citat joi de EFE, scrie Agerpres.

Potrivit televiziunii de stat CGTN, Wang a susţinut miercuri seară o conferinţă de presă în care a subliniat gravitatea acestei epidemii în oraşul Huanggang, unul dintre cele care au fost închise de săptămâna trecută. Aici locuiesc circa 7,5 milioane de locuitori și este sitaut la o distanţă de 76 kilometri de capitala provinciei Wuhan. şPână acum au fost confirmate 496 cazuri de pneumonie provocată de noul coronavirus şi peste zece decese, scrie aceeași sursă.

Marţi a fost deschis la Huanggang un spital dedicat tratării acestei boli, iar Wang a promis că guvernul regional nu va permite ca oraşul să devină "un al doilea Wuhan".

Un angajat al spitalului din acest oraș, face o precizare la un post de televiziune, el spune că echipamentele medicale pentru noul spital ajung pentru "o singură zi de muncă". "Nu putem primi pacienţi fără măşti şi îmbrăcăminte de protecţie. Sunt aproape epuizate şi nu ştim de unde să procurăm", a spus el.

Lipsa măștilor medicale a fost anunțată, miercuri, de către reprezentanții Ministerului Industriei şi Tehnologiei Informaţiei din China, care precizează că această criză este provocată de o explozie a cererii şi că în China , care ar fi responsabilă cu 50 la sută din producţia mondială a acestor echipamente. Sunt fabricate 8 milioane de unităţi pe zi în perioadă vacanţei de sărbători în comparaţie cu o perioadă normală, când sunt produse 20 de milioane.

Potrivit celor mai recente date oficiale, aproximativ 60% dintre cele peste 7.700 de cazuri confirmate până la această dată la nivel naţional au fost diagnosticate în provincia Hubei, unde s-au înregistrat 162 dintre cele 170 de decese provocate de această boală, conform sursei precizate.

"Congolezii, somalezii, sirienii şi alte naţiuni care sunt coborâte din copaci", sunt afirmațiile primarului d... E strigător la cer! Cum a încercat o infirmieră să ucidă mai mulți nou-născuți...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x