Antena Căutare

Adunarea Regională a organizaţiilor PNL Nord-Vest are loc, astăzi, la Cluj-Napoca; preşedintele Klaus Iohannis va susţine un discurs

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni, la Adunarea Regională a organizaţiilor PNL Nord-Vest care va avea loc la Cluj-Napoca. La întâlnire sunt aşteptaţi peste 1.500 de membri şi simpatizanţi PNL, parlamentari şi primari ai formaţiunii.

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni, la Adunarea Regională a organizaţiilor PNL Nord-Vest care va avea loc la Cluj-Napoca. La întâlnire sunt aşteptaţi peste 1.500 de membri şi simpatizanţi PNL, parlamentari şi primari ai formaţiunii.

”Partidul Naţional Liberal organizează luni, 30 septembrie a.c., Adunarea Regională a organizaţiilor PNL Nord-Vest în Cluj - Napoca, începând cu ora 17.00”, a transmis, duminică, PNL.

Sursa citată a precizat că la eveniment va lua parte preşedintele Klaus Iohannis, alături de circa 1.500 de membri şi simpatizanţi ai PNL, parlamentari, aleşi locali din regiune.

Printre cei care vor lua cuvântul se numără şeful statului, preşedintele PNL, Ludovic Orban, prim-vicepreşedinţii PNL Raluca Turcan şi Rareş Bogdan, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, vicepreşedintele PNL, Lucian Bode, europarlamentarii PNL Mircea Hava şi Daniel Buda.

Reuniunea are loc la Casa de Cultură a Studenţilor.

Sursa : news.ro

Klaus Iohannis, aşteptat să participe la ceremonia de deschidere a anului universitar la UBB Cluj-Napoca... Europarlamentarul Siegfried Mureşan: Comisia juridică din PE va da în această dimineaţă verdictul final în cazul Rovanei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x