Alegeri europarlamentare 2019. Cât câștigă un eurodeputat

 

Alegeri europarlamentare 2019. Cu puțin timp înainte de alegerile europarlamentare din 26 mai, Mircea Diaconu, eurodeputat independent, face dezvăluiri despre salariul și beneficiile unui europarlamentar, în 2019.

Alegerile europarlamentare din mai 2019 vor avea ca rezultat un Parlament European cu 705 membri, faţă de 751 în prezent. Astfel, după alegerile europarlamentare din 2019, România va avea 33 de reprezentanți. 

Mircea Diaconu, ajuns eurodeputat independent în cadrul alegerilor europarlamentare din 2014 a vorbit fără ocolișuri despre câți bani câștigă un europarlamentar și ce beneficii are.

Mircea Diaconu spune că un europarlamentar câștigă o indemnizație de 6300 de euro pe lună, diurnă de 6000 de euro pe lună, alți 4500 de euro pentru decontarea unor cheltuieli administrative cu biroul din România. În plus, la finalul mandatului, fostul europarlamentar va primi o pensie de 1400 de euro pe lună!

Alegeri europarlamentare 2019. Despre rolul de europarlamentar

Mircea Diaconu spune un lucru pe care trebuie să-l știe de altfel toți cetățenii UE, și anume că rolul unui europarlamentar este de a gândi politici aplicabile tuturor statelor membre. 

”Un europarlamentar din România, nu face ceva pentru România, numai pentru România. Așa ceva nu există”, a spus Diaconu, care a acordat un interviu pentru recorder.ro.

Citește și: Candidați europarlamentare 2019. Vezi listele complete PSD, USR-PLUS, PNL, ALDE, PMP

De ce votăm la alegerile europarlamentare 2019

Participarea la vot la alegeri europarlamentare 2019 înseamnă să-ți exprimi punctul de vedere cu privire la direcția pe care UE trebuie să o urmeze în următorii cinci ani în materie de comerț internațional, securitate, protecția consumatorilor, combaterea schimbărilor climatice și creșterea economică.

Eurodeputații nu influențează doar procesul legislativ, dar urmăresc și activitatea altor instituții europene. Totodată, participarea la vot înseamnă să ai un cuvânt de spus asupra politicilor care ne influențează viața de zi cu zi.

Alegeri europarlamentare 2019 - prezența la vot, în România

Un studiu realizat de INSCOP Research pentru Barometrul de Opinie Publică al Academiei Române arată că 39,2 la sută dintre români vor merge la vot la alegerile europarlamentare de pe 26 mai. 

Preferințele românilor care au declarat că sigur vor merge la vot, la alegerile europarlamentare 2019:

  • 26,4% ar vota cu PSD
  • 26,1% cu PNL.
  • 20,1% Alianța 2020 USR-PLUS 
  • Pro România cu 8,5%.
  • UDMR - 4% 
  • PMP -3,5%.
  • UNPR – 1%. 

Citește și: Alegeri europarlamentare 2019. Avertismentul unui fost analist FBI: ”Alegerile, ținta campaniilor de dezinformare”



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI