Live acumNeatza cu Razvan si Dani
Prime Time 20:00Sacrificiul

Alegeri Prezidenţiale 2019. Au apărut primele probleme! O secție de votare din Germania, închisă în prima zi de vot pentru diaspora! Motivul este incredibil!

Au apărut primele probleme în desfășurarea alegerilor prezidențiale. O secție de votare din Herne, Germania, a rămas închisă, vineri, dintr-un motiv incredibil.

legeri Prezidenţiale 2019. O secție de votare din Germania, închisă în prima zi de vot pentru diaspora. (Ilustrație)

Hepta

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis că secția din Herne, Germania, a rămas închisă din cauza unor „elemente obiective".

MAE a precizat că secția din Herne, Germania, ce nu a putut fi deschisă vineri, își va desfășura activitatea conform programului normal în zilele de sâmbătă și duminică.

„Din cauza unor elemente obiective, independente de MAE, secția de votare numărul 194 din Herne (Germania) nu a putut fi deschisă astăzi, în pofida tuturor eforturilor de remediere a situației întreprinse atât de Ambasada României la Berlin, cât și de Consulatul General al României la Bonn. Cetățenii români din regiune au fost informați, pe multiple canale, de către Ambasada României la Berlin și Consulatul General al României la Bonn, cu privire la această situație și la opțiunile alternative. Secția își va desfășura în mod normal activitatea în timpul zilelor de sâmbătă și duminică, conform orarului stabilit prin lege", arată reprezentanții MAE.

Până la ora 13.00, ora României, prima zi a votării în străinătate s-a încheiat în șase secții de votare (Auckland, Noua Zeelandă și Melbourne, Canberra, Sydney, Brisbane și Adelaide din Australia), potrivit MAE.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea adresată cetățenilor aflați în străinătate pe durata alegerilor prezidențiale de a se prezenta la vot pe durata tuturor celor trei zile (vineri, sâmbătă și duminică) pentru a evita aglomerarea în ultima zi.

Cetățenii români care votează în străinătate pot accesa harta interactivă a secțiilor de votare pe site-ul oficial al MAE.