Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat în cursul zilei de luni demisia din funcţia de preşedinte al României.
Breaking News: Momentul în care Klaus Iohannis își anunță demisia
Klaus Iohannis a declarat, la Palatul Cotroceni, că pentru a scuti România şi pe cetăţenii români de această criză, de această evoluţie inutilă şi negativă, demisionează şi va pleca din funcţie poimâine, pe 12 februarie, conform news.ro.
„Astăzi, în Parlamentul României s-a pus în mişcare procedura de suspendare a preşedintelui. Este un demers inutil pentru că, oricum, peste puţine luni plec din funcţie, după alegerea noului preşedinte. Este un demers nefondat, pentru că niciodată, repet, niciodată n-am încălcat Constituţia. Şi este un demers păgubos, pentru că, de aici toată lumea pierde, nimeni nu câştigă. Peste puţine zile, în Parlamentul României se va vota suspendarea mea şi România va intra în criză. România va intra în criză pentru că se declanşează referendumul de demiterea preşedintelui”, a declarat președintele.
Acest demers are un impact atât în plan intern, cât și extern.
„În plan intern, referendumul va fi unul eminamente negativ. Societatea va fi divizată, unii vor fi de acord, alţii nu vor fi de acord. Toată discuţia va fi una axată doar pe negativ. Întreaga societate va fi bulversată. Nu se va mai discuta despre alegerile prezidenţiale care vor veni. Nu se va discuta despre cum va merge România mai departe. Candidaţii nici măcar nu vor putea să-şi prezinte ideile în acest amalgam negative”, a explicat Klaus Iohannis.
Acesta subliniază efectele din plan extern, pe care le apreciază ca fiind negative și de durată.
„Nu va înţelege absolut nimeni dintre partenerii noştri de ce România îşi demite preşedintele după ce, de fapt, a început deja procedura pentru alegerea noului preşedinte. Nu va înţelege absolut nimeni ce rost are un astfel de demers, când preşedintele în funcţie va pleca oricum. Mai pe româneşte, vom fi efectiv de râsul lumii. (...)
Pentru a scuti România şi pe cetăţenii români de această criză, de această evoluţie inutilă şi negativă, demisionez din funcţia de preşedinte ale României. Voi pleca din funcţie poimâine pe 12 februarie. Dumnezeu să binecuvânteze România!” a declarat președintele în conferința de presă.