Antena Căutare

Camera Deputaţilor dezbate eliminarea pensiilor speciale

Camera Deputaţilor s-a reunit în plen marţi, pentru a dezbate şi vota eliminarea pensiilor speciale, vizaţi fiind, printre alţii, parlamentarii, judecătorii şi procurorii, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţiştii, funcţionarii publici cu statul special, funcţionariI publici parlamentari. Aceasta, pe fondul protestelor din Justiţie, materializate inclusiv prin oprirea activităţii unor instanţe.

Două proiecte cu acest subiect sunt înscrise pe ordinea de zi.

Primul este ”Propunerea legislativă privind eliminarea pensiilor de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţişti, funcţionari publici cu statul special, funcţionari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic şi consular al României, membrilor Curţii Constituţionale şi a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România”. Proiectul a fost depus de PNL, în februarie 2019, şi a fost respins de Senat, în iunie 2019. În 24 iunie 2019, proiectul a ajuns pentru dezbatere la Camera Deputaţilor, dar abia în decembrie a ajuns pentru aviz în Comisia de muncă.

Al doilea proiect de lege aflat pe ordinea de zi şi care vizează pensiile speciale este ”Propunerea legislativă pentru abrogarea pensiilor speciale”, poiect iniţiat de USR. Proiectul a fost respins de Senat în martie 2018 şi a ajuns în 28 martie 2018 pentru dezbatere la Camera Deputaţilor.

Şi în 18 decembrie 2019, proiectul de eliminare a pensiilor speciale, cu excepţia celor ale militarilor şi poliţiştilor, s-a aflat pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, dar votul a fost amânat.

Chiar marţi, înaintea şedinţei de plen a Camerei, , declara, după o întâlnire cu premierul, că Guvernul nu îşi asumă un proiect de lege de modificare a legii pensiilor pentru grefieri şi personalul auxiliar din justiţie, manifestându-şi disponibilitatea pentru a discuta o ameliorare a cadrului legislativ în această privinţă. Grefierii au anunţat că vor decide alte forme de protest, în funcţie de votul deputaţilor de marţi.

, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor a afirmat că discursul politic pe tema pensiilor de serviciu este ”demagogic şi manipulator”, la fel cum a fost discuţia despre recursul compensatoriu. ”Populismul a omorât orice şansă la o dezbatere raţională care să permită găsirea unor soluţii practice”, susţine judecătoarea, care afirmă că eliminarea pensiilor speciale ”va da cetăţenilor un fals sentiment de echitate şi bunăstare, aceştia fiind din nou manipulaţi”. În plus, Dana Gîrbovan precizează că doar 3% dintre pensiile speciale aparţin magistraţilor şi personalului auxiliar.

şi propune plafonarea pensiilor militarilor şi magistraţilor, care nu pot fi eliminate. ”Pensiile speciale ar trebui desfiinţate şi plafonate cele pentru militari şi magistraţi deoarece reprezintă privilegii nejustificate care adâncesc inechitatea socială din România”, a transmis formaţiunea.

a transmis, marţi, că există foarte mult populism în abordarea subiectului pensiilor speciale şi nu este firesc ca în prag de alegeri să fie luate decizii care nu rezolvă în niciun fel problema bugetară şi care afectează mai multe categorii profesionale. Formaţiunea susţine retrimiterea legii la comisii, pentru dezbatere.

”Convocăm Parlamentul în sesiune extraordinară pentru a face ceea ce este corect şi, în acelaşi timp, cerut de milioane de români: eliminarea pensiilor speciale! Cei de la PNL îşi demonstrează încă o dată neseriozitatea: s-au lăudat că vor elimina pensiile speciale, dar nu au făcut nimic. Dacă voiau cu adevărat, le eliminau când şi-au angajat răspunderea. Asta arată că pur şi simplu NU vor!”, a transmis PSD în urnă cu o săptămână.

Sursa : news.ro

Klaus Iohannis găzduieşte conferinţa ”România Educată - politici publice şi coordonarea surselor de finanţare”, în cadru... Orban, despre moţiunea de cenzură: Eu mă îndoiesc că toţi parlamentarii PSD vor veni să voteze această moţiune de cenzur...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x