Alegerile din 18 mai au fost câștigate de Nicușor Dan, cu 53,6% din voturi, în fața lui George Simion, care a obținut 46,4%. Victoria lui Dan a fost salutată de liderii europeni ca un angajament ferm al României față de valorile democratice și europene.
Simion, cunoscut pentru pozițiile sale naționaliste și eurosceptice, a declarat că nu va accepta rezultatul și că va continua lupta prin toate mijloacele legale. El a mai spus că „nu este o muiere” și că va merge până la capăt pentru a apăra votul românilor.
Partidul AUR a anunțat că va depune o contestație la Curtea Constituțională, invocând nereguli în procesul electoral. În plus, acuză interferențe din partea Franței în procesul de vot din 18 mai. Este de așteptat ca CCR să analizeze această contestație în perioada următoare.
Rămâne de văzut dacă demersul lui George Simion va avea succes sau dacă va fi respins de Curtea Constituțională. Cert este că liderul AUR nu se dă bătut și continuă să lupte pentru ceea ce consideră a fi drepturile românilor.
În plus, AUR a anunțat că refuză să participe la „negocierile formale” pe care le va convoca Nicușor Dan pentru formarea noului guvern, a susținut marți purtătorul de cuvânt al partidului, Dan Tănasă.
Reacția lui Goerge Simion după rezultatul final al alegerilor prezidențiale din 2025
Liderul AUR a anunțat că va face anunțuri importante, astăzi, iar într-un comentariu pe TikTok a confirmat că va contesta rezultatele alegerilor.
„Anunţuri importante AZI! Anunţurile aşteptate de voi, românii liberi! Azi la 14:30 şi la 19:00. Până la capăt!”, a scris Simion în postările de pe paginile de socializare, citat de Libertatea. Un fan l-a îndemnat, într-un comentariu la postarea de pe TikTok, să depună o contestație împotriva rezultatelor alegerilor prezidențiale 2025, iar acesta i-a răspuns afirmativ: „Fac, fratele meu! Nu sunt muiere, nici trădător. Nu mă aştept să se rezolve dar fac, că nu pot să nu mă bat până la capăt. Undeva tot va puşca!”.
George Simion a obținut 46,4% din voturi (5.339.053). Inițial, el a susținut că a câștigat și că este noul președinte al României, însă ulterior, după câteva ore, și-a recunoscut înfrângerea, dar a completat că „războiul abia începe”.
A doua zi după alegeri, respectiv luni, 19 mai 2025, George Simion a declarat, într-un mesaj video transmis votanților săi, că nu există „semnale majore” privind fraude la vot.
Procedura de contestare a rezultatelor alegerilor în România
Libertatea scrie că, potrivit legii, o cerere de anulare a alegerilor poate fi făcută în cel mult trei zile de la închiderea urnelor de vot.
„Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi de candidaţii care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării; cererea trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază”, stabilește articolul 52 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României.
Vezi mai multe stiri de ultima ora pe observatornews.ro
Președintele ales, Nicușor Dan, interviu în direct la Observator Antena 1. Cum va arăta România în următorii 5 ani... Cum răspunde Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan, acuzațiilor că în locuința lor ar fi dezordine...