Antena Căutare

Imagini cu Sorin Oprescu în arestul din Atena. Acesta e adus cu duba la Curtea de Apel, legat cu cătușe de alt deținut

Fostul primar al orașului București, Sorin Oprescu, condamnat în 13 mai la 10 ani şi 8 luni de închisoare pentru fapte de corupţie, a fost reţinut în Atena. Pe 30 mai 2022, el s-a prezentat în fața judecătorilor pentru a face apel la decizia lor de respingere a cererii sale de eliberare.

colaj de imagini cu sorin oprescu imbracat in negru si suparat Galerie
Fostul primar al orașului București, Sorin Oprescu, condamnat în 13 mai la 10 ani şi 8 luni de închisoare pentru fapte de corupţie, a fost reţinut în Atena. Pe 30 mai 2022, el s-a prezentat în fața judecătorilor pentru a face apel la decizia lor privind cererea sa de eliberare. | Hepta.ro

Pe 20 mai, magistraţi din cadrul Curţii de Apel din Atena au respins cererea de eliberare a lui Sorin Oprescu din centrul de detenţie în care acesta este încarcerat după ce a fost prins la Atena.

Fostul primar a precizat că a făcut apel, iar pe 30 mai el a apărut, din nou, în fața judecătorilor.

Imagini cu Sorin Oprescu în sala de judecată din Atena

Pe 30 mai 2022, Sorin Oprescu a ajuns la Curtea de Apel în jurul orei 8:45 pentru a afla dacă va scăpa de închisoarea din Grecia. Fostul primar al orașului București a fost adus cu o dubă, alături de alți deținuți.

Toți, inclusiv fostul politician român, au venit legați doi câte doi, cu cătușe, din închisoarea Korydallos, unul dintre cele mai rău famate penitenciare din Grecia.

Citește și: Sorin Oprescu, fostul primar al Capitalei, a fost reţinut în Grecia. Edilul dat în urmărire generală este găsit de Interpol

Sorin Oprescu s-a aflat în a doua dubă și a ajuns în fața completului de judecată care i-a respins inițial cererea de eliberare.

Tot astăzi, 30 mai, începe și procesul privind extrădarea fostului primar, care are trei capete de acuzare: luare de mită, constituirea de grup criminal organizat și abuz în serviciu.

Imaginile surprinse de operatorii Antena 3 îl arată pe Sorin Oprescu îmbrăcat cu o pereche de blugi închiși la culoare, sacou bleumarin și o mască de protecție. El este legat de un bărbat mai scund, îmbrăcat sport și excortat de un polițist.

Mai târziu, el este pozat în fața completului de judecată, pe care încearcă să-i convingă de faptul că merită să fie liber.

Citește și: S-ar fi aflat în ce țară ar fi fugit fostul primar Sorin Oprescu. Unde se află acum, după ce a fost condamnat la închisoare

Sorin Oprescu, condamnat de Curtea de Apel București la 10 ani și 8 luni de închisoare

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 10 ani şi 8 luni de închisoare într-un dosar în care este acuzat de mai multe fapte de corupţie.

Decizia, amânată de mai multe ori până acum, este definitivă. El fusese condamnat în mai 2019 la 5 ani şi patru luni de închisoare, ca urmare a deciziei Tribiunalului Bucureşti.

Citește și: Fostul primar Sorin Oprescu, condamnat definitiv la închisoare. Pedeapsa i-a fost dublată, față de cea din prima instanță

instanţa a mai decis să ia măsura de siguranţă a confiscării extinse a imobilului situat pe strada Herăstrău din Bucureşti, cumpărat de Sorin Oprescu prin Adriana Elena Nica. De asemenea, au mai fost confiscate de la fostul primar general sumele de 102.400 lei şi de 9.500 euro.

Totodată, Curtea de Apel Bucureşti menţine sechestrul asigurator asupra unei case şi a unei teren din Ciolpani, care îi aparţin lui Sorin Oprescu.

Ulterior, fostul edil a fost dat în urmărire, nefiind găsit la domiciliu pentru a fi încarcerat, și arestat în Grecia.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x