Antena Căutare

Iohannis: Guvernarea actuală a mers pe contrasens faţă de aşteptările societăţii româneşti, arătând că este o guvernare paralelă cu nevoile de modernizare ale unei societăţi de tip european, în secolul XXI

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că, guvernanţii din ultimii ani au avut ca prioritate zero acapararea legii şi a instituţiilor, promovarea imposturii şi asaltul asupra statului de drept, economiei de piaţă şi bunei guvernări, nu şi spriinirea sectorului digital, iar guvernarea actuală a mers pe contrasens faţă de aşteptările societăţii româneşti, arătând că este o guvernare paralelă cu nevoile de modernizare ale unei societăţi de tip european, în secolul XXI

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că, guvernanţii din ultimii ani au avut ca prioritate zero acapararea legii şi a instituţiilor, promovarea imposturii şi asaltul asupra statului de drept, economiei de piaţă şi bunei guvernări, nu şi spriinirea sectorului digital, iar guvernarea actuală a mers pe contrasens faţă de aşteptările societăţii româneşti, arătând că este o guvernare paralelă cu nevoile de modernizare ale unei societăţi de tip european, în secolul XXI

”Mă aştept ca sprijinirea sectorului digital din România să se afle, cu titlu de prioritate zero, pe agenda oricărei guvernări. Din păcate, guvernanţii din ultimii ani au avut ca prioritate zero acapararea legii şi a instituţiilor, promovarea imposturii şi asaltul asupra statului de drept, economiei de piaţă şi bunei guvernări”, a declarat preşedintele în cadrul evenimentului de lansare a proiectului „România TechNation”

Conform lui Iohannis, într-o Românie normală, inovarea tehnologică trebuie privită ca un vârf de lance în dezvoltarea economiei şi a societăţii, atât prin liderii consacraţi, cât şi prin companiile intrate recent pe piaţă, iar transformarea digitală a statului nu este doar despre digitalizare, ci despre transformarea profundă a funcţionării instituţiilor prin eficienţă, integritate şi transparenţă.

”În toate aceste privinţe, guvernarea actuală a mers pe contrasens faţă de aşteptările societăţii româneşti, arătând că este o guvernare paralelă cu nevoile de modernizare ale unei societăţi de tip european, în secolul XXI”, a conchis preşedintele.

În discursul rostit, el a mai remarcat că România este astăzi o ţară a paradoxurilor.

”În ultimul deceniu, industria IT&C a ajuns la 6% din PIB. Valoarea actuală a pieţei autohtone de profil este de circa 4,5 miliarde de euro, iar capitalul uman include peste 140 de mii de profesionişti angajaţi în domeniu. Cu toate acestea, digitalizarea economiei a rămas în urmă, în condiţiile în care mai mult de o cincime dintre români nu au utilizat niciodată internetul şi mai puţin de o treime are competenţe digitale elementare, iar între zonele urbane şi cele rurale decalajele digitale se adâncesc de la an la an”, a argumentat preşedintele, adăugând că România are cea mai scăzută performanţă din Uniunea Europeană în privinţa serviciilor publice digitale, deşi au trecut două decenii de când informatizarea administraţiei a fost declarată prioritate guvernamentală.

Sursa : news.ro

Cseke: UDMR-ul nu doreşte să intre într-un Guvern politic de tranziţie... Dăncilă: Istoria ne-a arătat că instabilitatea în Balcanii de Vest a avut întotdeauna un cost mare, însă preţul acesteia...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x