Antena Căutare

PSD: Alegerile anticipate, cea mai mare farsă electorală, prin care PNL încearcă să evite consecinţele anulării majorărilor de pensii şi salarii

Reprezentanţii PSD afirmă că intenţia PNL de a declanşa alegeri anticipate înainte de 1 septembrie 2020 reprezintă cea mai mare farsă electorală pregătită de un partid politic după Revoluţia din 1989.

"Declaraţiile din ultima perioadă ale reprezentanţilor PNL indică faptul că scopul real al alegerilor anticipate este de a obţine votul cetăţenilor înainte de termenul la care Guvernul ar trebui să crească punctul de pensie şi salariile din învăţământ, conform legilor în vigoare, adoptate în guvernarea PSD", susţin reprezentanţii PSD, într-un comunicat de presă transmis joi.

Potrivit sursei citate, "singurul motiv care explică insistenţa privind alegerile anticipate este că, în acest fel, PNL ar putea obţine un cec în alb din partea cetăţenilor, ce i-ar permite ulterior să anuleze majorările de pensii şi salarii, fără a suporta costul electoral al unei astfel de măsuri".

Sursa : news.ro

Orban: La nivelul Comisiei Europene şi Parlamentului European există o susţinere pentru aderarea României la Schengen. M... NATO laudă țara noastră: "România are o contribuţie esenţială în securitatea la Marea Neagră"...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Mireasa sezonul 11, 20 iunie 2025. Task de gătit. Cine a câștigat provocarea din bucătărie
Mireasa sezonul 11, 20 iunie 2025. Task de gătit. Cine a câștigat provocarea din bucătărie Vineri, 20.06.2025, 16:33
Citește și
Ilie Bolojan a fost desemnat oficial pentru postul de premier. Ce a dezvăluit Nicușor Dan: „Este în interesul României...”
Ilie Bolojan a fost desemnat oficial pentru postul de premier. Ce a dezvăluit Nicușor Dan: „Este în interesul...
Cum poți avea grijă de sănătatea creierului tău, indiferent de vârstă. Sfaturile specialiștilor
Cum poți avea grijă de sănătatea creierului tău, indiferent de vârstă. Sfaturile specialiștilor Catine.ro
Cum au apărut Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru la serbarea de sfârșit de an a micuței Aheea. Cei doi au venit separat
Cum au apărut Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru la serbarea de sfârșit de an a micuței Aheea. Cei doi au venit...
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o familie fericită
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Marcel Ciolacu se duelează cu Alfred Simonis pentru Sănătate. Mihai Tudose şi Paul Stănescu luptă pentru Agricultură
Marcel Ciolacu se duelează cu Alfred Simonis pentru Sănătate. Mihai Tudose şi Paul Stănescu luptă pentru... Libertatea.ro
Nicușor Dan a trasat "linia roșie" în negocierile cu partidele. Măsura pe care nu o acceptă președintele României  SURSE
Nicușor Dan a trasat "linia roșie" în negocierile cu partidele. Măsura pe care nu o acceptă... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Alexia Eram, prima apariție la un eveniment alături de noul iubit! Cum au fost surprinși cei doi la ELLE New Media AWARDS 2025. Foto
Alexia Eram, prima apariție la un eveniment alături de noul iubit! Cum au fost surprinși cei doi la ELLE New Media... Elle
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei a reacționat
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei... Spynews.ro
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!”
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!” BZI
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tartă simplă cu cireșe. Un desert rustic și reconfortant
Tartă simplă cu cireșe. Un desert rustic și reconfortant HelloTaste.ro
Reacție halucinantă. Directorul CFR Călători, despre casele din Dubai: „Trebuie să mor de foame? N-am 5.000, am 11.000 de euro pe lună”
Reacție halucinantă. Directorul CFR Călători, despre casele din Dubai: „Trebuie să mor de foame? N-am 5.000,... Antena3.ro
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul useit
Horoscopul zilei de 21 iunie 2025. Taurii se alarmează mai ușor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 21 iunie 2025. Taurii se alarmează mai ușor. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
CFR, gonit de pe calea ferată: Statul român se autosabotează
CFR, gonit de pe calea ferată: Statul român se autosabotează Jurnalul
Reacția lui Brigitte Pastramă după ce a aflat că Ilie Năstase divorțează de Ioana
Reacția lui Brigitte Pastramă după ce a aflat că Ilie Năstase divorțează de Ioana Kudika
Cât a ajuns să coste o ciorbă în Mamaia. Prețurile i-au lăsat fără cuvinte pe turiști
Cât a ajuns să coste o ciorbă în Mamaia. Prețurile i-au lăsat fără cuvinte pe turiști Playtech
Cine este persoana care ar urma să devină premierul României. A aterizat deja la București și se va întâlni cu Nicușor Dan
Cine este persoana care ar urma să devină premierul României. A aterizat deja la București și se va întâlni cu... Redactia.ro
Străinii vin la dentist în România şi fac economii de zeci de mii de euro. Medicii au clienţi şi din SUA
Străinii vin la dentist în România şi fac economii de zeci de mii de euro. Medicii au clienţi şi din SUA Observator
Beneficiile sucului de sfeclă roșie. De ce îți poate sprijini sănătatea
Beneficiile sucului de sfeclă roșie. De ce îți poate sprijini sănătatea MediCOOL
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie HelloTaste
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie” ProSport
Cum se fac tăițeii în restaurantele chinezești, de fapt? Ce a putut găsi PIEDONE într-un local asiatic din București
Cum se fac tăițeii în restaurantele chinezești, de fapt? Ce a putut găsi PIEDONE într-un local asiatic din... Gandul
Cum a apărut îmbrăcată această tânără din Iași la Bacalaureat. Colegii au crezut că vine direct din club
Cum a apărut îmbrăcată această tânără din Iași la Bacalaureat. Colegii au crezut că vine direct din club CanCan
3 capcane frecvente ale parentingului
3 capcane frecvente ale parentingului DeParinti
A murit bunica Arianei Grande. Familia artistei a confirmat vestea pe rețelele sociale: „Suntem profund îndurerați”
A murit bunica Arianei Grande. Familia artistei a confirmat vestea pe rețelele sociale: „Suntem profund... ZUTV
Microsoft a dezvăluit ce se va întâmpla cu următoarea generație Xbox. Anunțul care a încântat fanii
Microsoft a dezvăluit ce se va întâmpla cu următoarea generație Xbox. Anunțul care a încântat fanii UseIT
Bulion de corcodușe. Rețetă tradițională pentru iarnă
Bulion de corcodușe. Rețetă tradițională pentru iarnă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x