Antena Căutare

România trebuia să aibă stocuri care să permită aprovizionarea sistemului de sănătate. Ludovic Orban: "Am găsit stoc zero"

Premierul Ludovic Orban a afirmat, luni seară, că România trebuia să aibă stocuri strategice care să permită aprovizionarea întregului sistem de sănătate, stocuri care erau zero, la momentul preluării guvernării. Orban afirmă că, în momentul în care s-a reglementat prin HG achiziţia de materiale sanitare, cererea la nivel mondial era foarte mare, se impuseser[ deja restricţii la export, inclusiv transportul fiind o problemă.

”România trebuia să aibă stocuri strategice care să permită aprovizonatrea întregului sistem de sănătate La momentul la care am preluat guvernarea, aceste stocuri erau zero. În 4 februarie când nu aveam niciun caz, am adoptat hotărârea pentru efectuarea procedurilor de achiziţie pentru aceste stocuri. Din păcate, momentul a fost unul în care cererea pe piaţa internaţională a crescut exploziv. Foarte multe ţări au impus restrictii privind exportul unor astfel de materiale. A trebuit să intervenim politic, diplomatic pentru asigurarea acestor stocuri”, a declarat Ludovic Orban, luni seară, la Realitatea Plus.

Premierul a explicat că s-a intervenit Germania, Turcia, Coreea de Sud.

”Nu numai ONAC, ci şi Unifarm, Crucea Rosie, vreau să mulţumesc companiilor private care au făcut donaţii pentru achiziţionarea de echipamente, fie au achiziţionat firmele materiale şi le-au donat. Cu toate astea, încă nu am depăşit penuria. Avem contracte semnate şi suntem optimişti. Obiectivul asumat este foarte clar: să încercăm să introducem în producţie, în România, multe din produsele necesare”, a mai spus Orban, prcizând că toate materialele de protecţie care vor intra în ţară vor fi distribuite către personalul medical.
”Repartizarea echipamentelor se face în mod clar cu prioritate către spitalele care urmează să trateze persoane cu cornavirus”
, a mai spus Orban.

”Noi, din Europa, nu mai prea avem de unde să achiziţionăm aceste produse, facem achiziţii din Coreea de Sud, China, inclusiv transportul e o problemă. Tot ce primim se distribuie cu celeritate, de asemenea, introducem în producţie”, a afirmat premierul, precizând că s-au făcut ”paşi rapizi”.

Orban a vorbit despre izoletele care deja se produc în România, fiind realizate 30 de izolete pe săptămâmână, dar şi despre realizrea pe plan local a măştilor de protecţie.

Sursa : news.ro

Klaus Iohannis, apel către populație: „Vă rog, pe toți, să îi protejăm pe cei vulnerabili”... Şedinţă la Palatul Cotroceni pe tema măsurilor pentru gestionarea epidemiei de coronavirus...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x