Antena Căutare

Unul dintre cei mai vechi lideri ai PSD de la Cluj părăseşte partidul şi îşi îndeamnă colegii să se alăture Pro România

Unul dintre cei mai vechi membri ai PSD, Remus Lăpuşan, consilier judeţean la Cluj, demisionează din partid după 26 de ani de activitate şi îi îndeamnă pe social-democraţi să îi urmeze gestul şi să intre în proiectul Pro România.

Unul dintre cei mai vechi membri ai PSD, Remus Lăpuşan, consilier judeţean la Cluj, demisionează din partid după 26 de ani de activitate şi îi îndeamnă pe social-democraţi să îi urmeze gestul şi să intre în proiectul Pro România.

Într-o postare pe Facebook, Remus Lăpuşan, liderul consilierilor judeţeni PSD din Consiliul Judeţean Cluj, anunţă că a decis să demisioneze din PSD, menţionând că a fost determinat să ia o astfel de decizie din cauza unui ”sentiment de neîncredere” pe care îl are în ultima vreme şi a ”managementului defectuos al partidului”.

”Evenimentele ultimelor săptămâni îmi confirmă sentimentul de neîncredere pe care îl am de o bună perioadă, cu privire la managementul defectuos al partidului, mai precis la slabul leadership din fruntea PSD, care inclusiv la Cluj a girat o conducere care nu reprezintă clujenii şi comunitatea noastră, un intrus care îşi atacă proprii colegi şi aleşii locali. Am avut
speranţa, după 26 mai, că printr-un proiect de democratizare a PSD, vom reveni la optimizarea relaţiei de reprezentare şi democraţie de partid care să nu fie pusă între paranteze de către un singur om dar se pare că actuala conducere nu a înţeles bine înfrângerea de la europarlamentare şi a revenit la politica impunerii, în loc să asigure, statutar, alegeri libere”, a scris pe contul său de Facebook politicianul de la Cluj.

În aceeaşi postare, Remus Lăpuşan îşi anunţă demisia atât din PSD, cât şi din Consiliul Judeţean Cluj: ”Cluj-Napoca este un centru universitar de excelenţă, un oraş cosmopolit, care poate fi condus doar de lideri politici recunoscuţi de comunitate, prin urmare resping orice asociere cu actuala conducere a PSD Cluj şi îmi înaintez demisia atât din PSD cât şi din Consiliul Judeţean Cluj”.

Articolul continuă după reclamă

Mesajul este însoţit şi de un îndemn al lui Lăpuşan lansat către colegii care ”sunt animaţi de valorile social democrate” şi pe care îi îndeamnă să intre în proiectul Pro România Cluj.

Sursa : news.ro

Dacian Cioloş avertizează că România riscă să piardă portofoliul Transporturi, dacă Dăncilă şi PSD vor crede şi pe viito... Liderul USR Iaşi, Cosette Chichirău, s-a înscris în competiţia internă din partid pentru Primăria Iaşi...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de socializare
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European:
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European: "Vreau să..."
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Când am ieșit de acolo...” Moment incredibil pentru unul dintre cei mai iubiți artiști în România
„Când am ieșit de acolo...” Moment incredibil pentru unul dintre cei mai iubiți artiști în România AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Andreea Marin, mesaj surprinzător despre schimbările din viața ei: „O vară cum n-a mai fost în viața mea se încheie”
Andreea Marin, mesaj surprinzător despre schimbările din viața ei: „O vară cum n-a mai fost în viața mea se... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
La ora 04:50, toată lumea s-a oprit. La 05:00, o țară întreagă a început să conducă pe contrasens
La ora 04:50, toată lumea s-a oprit. La 05:00, o țară întreagă a început să conducă pe contrasens Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Alexandru Rogobete anunţă o majoritate PSD-UDMR, minorități și neafiliați: „Fără USR e bine!”
Alexandru Rogobete anunţă o majoritate PSD-UDMR, minorități și neafiliați: „Fără USR e bine!” BZI
Cine sunt „stăpânii” contractelor de înarmare de 7,3 miliarde de euro, bani pe care România i-a împrumutat de la UE
Cine sunt „stăpânii” contractelor de înarmare de 7,3 miliarde de euro, bani pe care România i-a împrumutat... Jurnalul
Ce școală exclusivistă au ales Harry și Meghan pentru Archie și Lilibet? Costă zeci de mii de euro!
Ce școală exclusivistă au ales Harry și Meghan pentru Archie și Lilibet? Costă zeci de mii de euro! Kudika
Zodiile care trec printr-o cumpănă până la finalul lui 2026. Ultimele luni ale anului vin cu încercări grele
Zodiile care trec printr-o cumpănă până la finalul lui 2026. Ultimele luni ale anului vin cu încercări grele Redactia.ro
A riscat ultimii 2.000 de dolari şi a dat lovitura. Afacerea care promite Generaţiei Z venituri mari, fără şef
A riscat ultimii 2.000 de dolari şi a dat lovitura. Afacerea care promite Generaţiei Z venituri mari, fără şef Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x