Antena Căutare

Viorica Dăncilă a vorbit cu Klaus Iohannis despre propunerile de interimari pentru ministerele care au aparţinut ALDE

Premierul Viorica Dăncilă l-a sunat, luni, pe preşedintele Klaus Iohannis şi au discutat despre propunerile de interimari pentru ministerele care au aparţinut ALDE, iar şeful statului a precizat că va da un răspuns într-un timp scurt. Dăncilă a declarat, pentru Digi 24, că până atunci activitatea Guvernului nu este blocată.

Premierul Viorica Dăncilă l-a sunat, luni, pe preşedintele Klaus Iohannis şi au discutat despre propunerile de interimari pentru ministerele care au aparţinut ALDE, iar şeful statului a precizat că va da un răspuns într-un timp scurt. Dăncilă a declarat, pentru Digi 24, că până atunci activitatea Guvernului nu este blocată.

”Am vorbit cu domnul preşedinte şi mi-a spus că legat de cele trei propuneri pe care le-am făcut pentru portofoliul ALDE va da un răspuns într-un timp scurt (...) Nu mi-a spus nici că acceptă, nici că nu acceptă. Mi-a spus că într-un interval de timp scurt va veni cu un răspuns”, a declarat, luni, Viorica Dăncilă, pentru Digi 24.

Premierul susţine că activitatea Guvernului nu este blocată.

”Nu este blocat Guvernul, Guvernul funcţionează”, a spus Dăncilă, precizând că miercuri sau joi va avea loc următoarea şedinţă de guvern.

”Până atunci, sperăm să avem un răspuns”, a mai spus premierul.

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, în 26 august, că reprezentanţii formaţiunii au decis să renunţe la continuarea guvernării împreună cu PSD.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că membrii Comitetului Executiv al PSD au aprobat în unanimitate continuarea guvernării.

Miniştrii ALDE Graţiela Gavrilescu, Viorel Ilie şi Anton Anton şi-au depus, marţi, demisiile la Secretariatul General al Guvernului. Ministrul Ramona Mănescu, tot in partea ALDE, a refuzat să demisioneze.

Premierul a trimis la Cotroceni propuneri de interimari pentru cele trei ministere: la Energie - Niculae Bădălău, Mediu - Ioan Deneş, Relaţia cu Parlamentul - Radu Oprea.

Sursa : news.ro

Dan Barna: Fără un vot în faţa Parlamentului, acest Guvern nu mai are legitimitate... Ludovic Orban: Orice lună în care Guvernul Dăncilă rămâne la putere creează riscuri şi vulnerabilităţi majore pentru Rom...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x