Antena Căutare

Vlad Voiculescu: M-am întâlnit cu Nicuşor. I-am spus să facem echipă pentru Bucureşti - avem competenţe complementare / Dan Barna: Stăm de vorbă, cautăm soluţii, construim o echipă pentru Bucureşti

Vlad Voiculescu, candidatul PLUS pentru funcţia de primar general al Capitalei, afirmă că a discutat mai mult de două ore cu Nicuşor Dan pentru a forma o "echipă pentru Bucureşti" şi că i-a propus acestuia să semneze un protocol politic în care să stabilească ariile de responsabilitate ale fiecăruia în tandem, indiferent dacă va ocupa funcţia de primar sau viceprimar. "Nicuşor nu a dorit în acest moment. Continuăm însă discuţiile în această săptămână. A rămas să lămurim cum se va alege cine va candida pentru funcţia de primar. Cuiul lui Pepelea rămâne metoda de desemnare", spune Voiculescu. Liderul USR, Dan Barna, a postat şi el o fotografie de la discuţii, menţionând "construim o echipă pentru Bucureşti".

"M-am întâlnit cu Nicuşor. I-am spus să facem echipă pentru Bucureşti - avem competenţe complementare. Să oprim acest circ al incertitudinii, în care oamenii se tem că vom candida unul împotriva altuia, iar aşa va câştiga Firea", a scris Vlad Voiculescu pe Facebook, duminică seară.

El a menţionat că au fost mai bine de două ore de discuţii amicale.

"I-am propus lui Nicuşor să semnăm un protocol politic în care să stabilim ariile de responsabilitate ale fiecăruia în tandem, indiferent dacă va ocupa funcţia de primar sau viceprimar. Nicuşor nu a dorit în acest moment. Continuăm însă discuţiile în această săptămână. A rămas să lămurim cum se va alege cine va candida pentru funcţia de primar. Cuiul lui Pepelea rămâne metoda de desemnare", a adăugat el.

Vlad Voiculescu spune că Nicuşor Dan (candidat susţinut de partenerii de la USR) preferă un sondaj.

"E firesc să vrea să profite de notorietatea mai mare în legătură cu Primăria Capitalei, în urma celor două candidaturi ale sale de până acum. Eu (PLUS) prefer o consultare publică (adică alegeri primare, referendum) - pentru că este cea mai democratică formă de întoarcere către bucureşteni şi este modul în care noi trebuie să guvernăm acest oraş şi această ţară - alături de cetăţeni", a explicat el.

El a menţionat că speră ca luni la şedinţa Birourilor Naţionale reunite ale USR şi PLUS să ajungă la o soluţie pentru a avea o singură echipă a Alianţei, aşa cum am propus.

"Dacă nu se va ajunge la o concluzie, voi propune să facem ceea ce fac partidele moderne şi curate întotdeauna când nu reuşesc să ajungă la înţelegere: apelează la voinţa membrilor. Voi propune un referendum intern al organizaţiilor de Bucureşti ale USR şi PLUS pentru stabilirea metodei de determinare a candidatului. Un membru - un vot, indiferent de partid, aşa cum se cuvine într-o Alianţă a două partide care intenţionează să fuzioneze. Adică să votăm asupra modului cum să ne alegem candidatul: sondaj, referendum sau altceva. Orice, doar să avem un rezultat comun şi să deblocăm situaţia", a afirmat el.

Potrivit sursei citate, acest lucru trebuie făcut fără întârziere, în această săptămână.

"Apoi, după ce avem un candidat comun, indiferent de rezultat, să invităm şi PNL pentru a scăpa Bucureştiul de PSD la Primăria Generală şi la sectoare. Lucrurile importante se construiesc în echipă", a conchis el.

La rândul său, Dan Barna a postat pe Facebook o fotografie, cu menţiunea: "Stăm de vorbă, cautăm soluţii, construim o echipă pentru Bucureşti. PS: Duminică seara. Fotografie după trei ore de dialog".

Sursa : news.ro

Şeful PNL din municipiul Iaşi acuză Primăria că ascunde realitatea privind poluarea din oraş: Au pus gard viu şi spală s... CCR, aşteptată să se pronunţe pe sesizarea PSD privind nominalizarea lui Orban a doua oară ca premier...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x