Antena Căutare

Răsturnare de situație în cazul regulilor privind slujbele religioase. Preoții, obligați să dezinfecteze lingurița de împărtășanie după fiecare credincios

Răsturnare de situație în privința slujbelor religioase în timpul stării de alertă. Autoritățile au decis relaxarea regulilor, ridicând numărul credincioșilor care pot participa la slujbe private la 16. De asemenea, împărtășania nu se va mai face doar cu obiecte de unică folosință. 

Răsturnare de situație în cazul regulilor privind slujbele religioase. Preoții, obligați să dezinfecteze lingurița de împărtășanie după fiecare credincios
Răsturnare de situație în cazul regulilor privind slujbele religioase. Preoții, obligați să dezinfecteze lingurița de împărtășanie după fiecare credincios

Potrivit documentului apărut în Monitorul Oficial, numărul participanților la slujbele religioase care se desfășoară doar în interior, indiferent că vorbim de botez, înmormântare ori cununie, este de 16.

Coronavirus în România, 23 mai 2020. Live Update. Alte patru decese cauzate de coronavirus. Numărul morților ajunge la 1170, peste 17.700 de persoane sunt infectate

De asemenea, portul măștii este obligatoriu, iar între participanți trebuie respectată distanța de cel puțin doi metri sau un spațiu personal de 4 metri pătrați. Inițial era vorba de 8 metri.

De asemenea, și regula privind împărtășania a fost schimbată, fiind introdusă următoarea reglemntare. "În cadrul ritualurilor religioase în care se vor folosi obiecte de cult care intră în contact cu credincioșii, acestea se vor dezinfecta după fiecare utilizare".

Când vine al doilea val de coronavirus. Avertismentul sumbru lansat de un expert: ”E mai aproape decât ne așteptăm!”

Inițial, propunerea ca împărtășania să se facă cu obiecte de unică folosință a nemulțumit Biserica Ortodoxă care a atras atenția Executivului că nu poate schimba canoanele bisericești și a decis ca pentru moment să nu mai facă împărtășania, după slujbă, la comun cu credincioșii.

Ordinul privind purtarea obligatorie a măştii, publicat în Monitorul Oficial. Care sunt persoanele exceptate de la aceas... Ministerul Agriculturii: 431 rachete antigrindină au fost lansate în intervalul 15 aprilie-21 mai, 69 fiind folosite pe ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x