Antena Căutare

Ce semnificație are un ritual pe care credincioșii îl respectă în Vinerea Mare. Cum se face corect trecerea pe sub masă

Mai sunt doar câteva zile până la Paște, iar credincioșii respectă multe tradiții în această perioadă. Iată ce semnifică un obicei important din Vinerea Mare.

Galerie
Ce semnificație are un ritual pe care credincioșii îl respectă în Vinerea Mare | Youtube

Paștele este cea mai importantă sărbătoare din calendarul creștin-ortodox. Postul care precedă Învierea Domnului este de o însemnătate considerabilă. Pe toată perioada acestuia, dar mai ales în ultima săptămână, cunoscută și ca Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, creștinii respectă o serie de obiceiuri.

Citește și: Când ajunge Lumina Sfântă de la Ierusalim. Va fi oferită tuturor delegațiilor eparhiilor Patriarhiei Române

Ce semnificație are un ritual pe care credincioșii îl respectă în Vinerea Mare. Cum se face corect trecerea pe sub masă

Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor vine cu tradiții laice și religioase aparte. Una dintre cele mai cunoscute are loc în Vinerea Mare, după slujba Ceasurilor Împărătești. Este vorba de trecerea pe sub masă.

Articolul continuă după reclamă

Se scoate Sfântul Epitaf, în slujba de Vecernie, iar credincioșii trec pe sub acesta. Este un gest simbolic care amintește de moartea și îngroparea Mântuitorului.

Citește și: Ritual pentru Săptămâna Mare care atrage norocul și te ferește de necazuri și boli

Acest gest reprezintă coborârea credincioșilor în mormânt împreună cu Hristos, conform unei surse, pentru ca apoi să reînvie odată cu Acesta.

Credincioșii sărută Sfânta Evanghelie și Crucea de pe Sfântul Epitaf, așezat pe o masă înaltă, după care trec pe sub masă și ajung de cealaltă parte, unde sărută Crucea, așezată sub policandru în cadrul Deniei din Joia Mare.

Citește și: Paște 2025: Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce nu e bine să faci pe 17 aprilie

Unii credincioși trec pe sub masă o singură dată, în numele unicității Jertfei Fiului Lui Dumnezeu, iar alții trec de trei ori, în amintirea celor trei zile petrecute de Hristos în mormânt.

Sfântul Epitaf („epu tafos”, care înseamnă „pe mormânt”) simbolizează trupul lui Hristos și este confecționat din pânză de in, mătase sau catifea. Pe aceasta este imprimată sau pictată icoana punerii în mormânt a Domnului Iisus Hristos.

Citește și: Rugăciune puternică în Săptămâna Patimilor. Ce se citește pentru pacea sufletească, înainte de Paște

În Vinerea Mare se pomenesc „sfintele și mântuitoarele și înfricosatele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, mai exact, este vorba de scupăturile, loviturile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița, crucea și moartea.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Program Denii Săptămâna Mare 2025. La ce oră încep slujbele în fiecare zi din Săptămâna Patimilor

Acest obicei de trecere pe sub masă îi învață pe credincioși să ia parte la Patimile suferite de Hristos înainte de Înviere.

Câte zile trebuie să ții post înainte de spovedanie și ce trebuie să faci, de fapt, în ziua respectivă... Rugăciune puternică pentru Joia Mare. Ce rugăciune să rosteși în Joia din Săptămâna Patimilor pentru iertarea păcatelor...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Comentarii


Video recomandate
Hello Chef sezonul 9, 17 mai 2025. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Ovidiu Lipan Țăndărică
Hello Chef sezonul 9, 17 mai 2025. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Ovidiu Lipan Țăndărică Sambata, 17.05.2025, 15:30
Citește și
Cine este Robert Prevost, noul Papă ales de Conclavul de la Vatican
Cine este Robert Prevost, noul Papă ales de Conclavul de la Vatican
Totul despre sorg. Motivul pentru care nutriționiștii îl consideră un superaliment de top
Totul despre sorg. Motivul pentru care nutriționiștii îl consideră un superaliment de top Catine.ro
BREAKING NEWS | Alegerea Noului Papă 2025:
BREAKING NEWS | Alegerea Noului Papă 2025: "Habemus Papam". Conclavul de la Vatican a ales cine va ocupa Sfântul Scaun
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Mesajul ironic postat de Anamaria Gavrilă pe Facebook după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale și reacțiile românilor din comentarii: „Ghinion. De mâine, la muncă!”
Mesajul ironic postat de Anamaria Gavrilă pe Facebook după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale... Libertatea.ro
Un doctor care deține o clinică de longevitate a împărtășit rutina sa matinală simplă, în 5 pași: "Nu mai sunt obosit"
Un doctor care deține o clinică de longevitate a împărtășit rutina sa matinală simplă, în 5 pași:... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Mirabela Grădinaru, apariție impecabilă în calitate de „Prima Doamnă a României.” Cum a fost surprinsă alături de Nicușor Dan, care a devenit noul președinte al României. Foto
Mirabela Grădinaru, apariție impecabilă în calitate de „Prima Doamnă a României.” Cum a fost surprinsă... Elle
Adriana Bahmuțeanu, în proces cu fiul ei cel mare! Vedeta s-a prezentat în instanță fără avocat : ”Nu am apărător, o să văd ce fac”
Adriana Bahmuțeanu, în proces cu fiul ei cel mare! Vedeta s-a prezentat în instanță fără avocat : ”Nu am... Spynews.ro
Cătălin Botezatu a recunoscut totul: „Sunt dependent de fiole!”
Cătălin Botezatu a recunoscut totul: „Sunt dependent de fiole!” BZI
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă!
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă! BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui învelite în bacon, cu garnitură de cartofi natur
Pulpe de pui învelite în bacon, cu garnitură de cartofi natur HelloTaste.ro
Ce se întâmplă cu Primăria Capitalei după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale 2025
Ce se întâmplă cu Primăria Capitalei după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale 2025 Antena3.ro
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată useit
Horoscopul săptămânii 19 mai – 25 mai 2025. Descoperă ce îți rezervă astrele
Horoscopul săptămânii 19 mai – 25 mai 2025. Descoperă ce îți rezervă astrele Catine
Horoscopul norocului 19–25 Mai 2025: Zile magice pentru fiecare semn zodiacal
Horoscopul norocului 19–25 Mai 2025: Zile magice pentru fiecare semn zodiacal Jurnalul
Nicuşor Dan: Mulţumiri cetăţenilor români din Republica Moldova. Împreună vom continua drumul european
Nicuşor Dan: Mulţumiri cetăţenilor români din Republica Moldova. Împreună vom continua drumul european Kudika
Când va deveni oficial Nicușor Dan președinte al României. Etapele care urmează după alegeri
Când va deveni oficial Nicușor Dan președinte al României. Etapele care urmează după alegeri Playtech
George Simion, gafe după gafe la limba franceză în direct la TV. Momentul a devenit viral. Nous voulons… o încetare a focului
George Simion, gafe după gafe la limba franceză în direct la TV. Momentul a devenit viral. Nous voulons… o... Redactia.ro
Rezultate finale alegeri prezidenţiale 2025. Nicuşor Dan este noul preşedinte al României
Rezultate finale alegeri prezidenţiale 2025. Nicuşor Dan este noul preşedinte al României Observator
Alimente pentru slăbit la fel de eficiente ca „medicamentul-minune” Ozempic
Alimente pentru slăbit la fel de eficiente ca „medicamentul-minune” Ozempic MediCOOL
Ce sunt punctele de sânge de pe gălbenuș? Iată ce trebuie să faci cu ouăle care le au
Ce sunt punctele de sânge de pe gălbenuș? Iată ce trebuie să faci cu ouăle care le au HelloTaste
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al... ProSport
PLAJA din Europa desemnată „cea mai frumoasă” în 2025. Seamănă cu Maldivele, dar fără costuri uriașe
PLAJA din Europa desemnată „cea mai frumoasă” în 2025. Seamănă cu Maldivele, dar fără costuri uriașe Gandul
Ce a postat George Simion pe pagina lui de Facebook la ora 21:07, cand s-au afișat rezultatele EXIT POLL
Ce a postat George Simion pe pagina lui de Facebook la ora 21:07, cand s-au afișat rezultatele EXIT POLL CanCan
Semne care arată că ai un copil sensibil. La ce recomandă specialiștii să fii atentă
Semne care arată că ai un copil sensibil. La ce recomandă specialiștii să fii atentă DeParinti
Noul look al lui Meghan Trainor a stârnit indignarea fanilor. Artista a slăbit considerabil și a apelat la operații estetice
Noul look al lui Meghan Trainor a stârnit indignarea fanilor. Artista a slăbit considerabil și a apelat la... ZUTV
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum UseIT
De câte ori se poate refolosi uleiul pentru prăjit. Sfaturi pentru a nu deveni rânced
De câte ori se poate refolosi uleiul pentru prăjit. Sfaturi pentru a nu deveni rânced Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x