Live acumAnimatie: O poveste incalcita
Prime Time 20:30Animatie: O poveste incalcita

Mărturia tulburătoare a unei mame de 18 ani, cu două fiice, dintre care una dintr-un viol, iar alta cu un bărbat violent de 32 de ani! „M-am întors la școală, pentru ele”

La doar 18 ani, Mirela este mamă a două fetițe, dintre care una a apărut în viața ei în urma unui viol, iar cealaltă din relația în care a împins-o soarta, cu un bărbat violent de 32 de ani. A fugit de acasă in cauza bătăilor, iar acum e hotărâtă să învingă, pentru fetele ei.

Ilustrație.

Mirela a ajuns la Centrul Maternal „Micul Prinţ” din Botoșani, ce devine iarna neîncăpător. Acesta este, de altfel, ultimul refugiu pentru zeci de mame cu copii, bătute, alungate şi umilite de familie, soţi sau concubini.

Centrul este un complex rezidenţial subordonat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Pentru sute de femei, această clădire cu arhitectură comunistă este ultimul refugiu în viaţă. Aici sunt cazate mame cu copii ajunse în situaţii extreme, toate din mediul rural, victime ale unor abuzuri grave în familie: bătute, violate, alungate sau înfometate, atrocități comise, de cele mai multe ori, de faţă cu copiii.

Aici, femeile cu copii pot rămâne o perioadă îndelungată fie până găsesc o soluţie singure, fie până găseşte statul pentru ele. Prioritatea angajaţilor este să ajute mamele să rămână împreună cu copiii şi să găsească membri ai familiei dispuşi să le primească şi să le trateze omeneşte. Rămân aici într-un interval de la 6 luni până la un an.

„Cea mare are 2 ani şapte luni. Am făcut-o după un viol. Mi-a fost milă să fac avort“

Mirela are doar 18 ani şi este mamă a doi copii. Trăia într-un cătun din judeţul Botoşani alături de un bărbat de 32 de ani, însă de patru luni stă în Centrul Maternal. Este o copilă disperată, care stă pe marginea unui pat cu doi copilaşi în braţe. O fetiţă de doi ani şi şapte luni, rod al unui viol, şi altă fetiţă de aproape un an.

„La 18 ani am doi copii. Cea mare are 2 ani şapte luni. Am făcut-o după un viol. Mi-a fost milă să fac avort. Mai bine mi-am încasat eu toată bătaia şi răul decât să moară ea! O iubesc mult, este lumina mea”, a spus ea.

Respinsă de familie, Mirela a fost nevoită să accepte relaţia cu un bărbat de 32 de ani ca să-şi poată creşte copilul. Cu aceasta a mai făcut un copil, însă după câteva luni a fugit de acasă pentru că nu mai îndura bătăile.

„Tatăl celei mici m-a bătut foarte tare. Nu mai puteam îndura atâta bătaie! De mică, numai bătaie... Nu mai puteam! Nu mă ajută nimeni, am fugit unde-am putut”, a povestit ea.

Mirela este pierdută şi nu ştie încotro să o apuce. De când stă în centru, merge la şcoală fiindcă vrea să se angajeze ca să-şi poată creşte fetiţele.

„Ele sunt cea mai mare bucurie a mea. Am 9 clase, am început iarasi clasa a X a. Vreau sa am un viitor pentru ele. Nu ştiu ce voi face, dar ceva voi face”, spune tânăra, potrivit adevarul.ro.

La Centrul Maternal ajung anual sute de femei cu poveşti înfiorătoare din lumea satului românesc. De multe ori, după ce se termină rezindenţa în Centrul Maternal, femeile snopite în bătăi, violate şi umilite ajung să se împace cu agresorii, doar ca să aibă un acoperiş deasupra capului.

Recomandari