Antena Căutare

Focar după focar în România! 11 oameni depistați cu Covid, după ce au participat la un eveniment unde s-ar fi transmis virusul

Județul Timiș ar putea deveni noul focar al României, după ce în tot mai multe localități au fost identificate zeci de persoane infectate cu coronavirus. 11 oameni sunt pozitivi, după ce au participat la un eveniment religios, unde s-ar fi transmis virusul Covid-19. Și un copil de trei ani este bolnav.

Focar după focar în România! 11 oameni depistați cu Covid, după ce au participat la un eveniment unde s-ar fi transmis virusul
11 oameni depistați cu Covid, după ce au participat la un eveniment religios, în Timiș | opiniatimisoarei.ro

Un număr de 11 membri ai unei comunităţi religioase din localitatea Gottlob, din judeţul Timiş, au fost depistaţi pozitiv cu COVID - 19, după ce au participat la un eveniment, unde s-ar fi transmis virusul. Într-o altă localitate, din vestul judeţului Timiş, noul coronavirus a fost depistat la un copil de trei ani.

Focar în Timiș: 11 oameni dintr-o comunitate religioasă, pozitivi în urma unui eveniment

Potrivit medicilor, 11 oameni care fac parte dintr-o comunitate religioasă, din Timiş, din localitatea Gottlob, şi care au luat parte la un eveniment, au fost infectaţi cu noul coronavirus.

Citește și:

Coronavirusul loveşte, din nou, vestul ţării. Toate paturile din Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş sunt ocupate

Direcţia de Sănătate Publică Timiş face o anchetă epidemiologică şi s-au recoltat mai multe probe pentru se vedea dacă nu cumva şi alţi enoriaşi să fi fost infectaţi.

Focare în județul Țimiș: Copil de trei ani infectat cu Covid-19

Totodată, în localitatea Traian Vuia din judeţul Timiş au fost descoperite trei cazuri de COVID -19, între care şi un copil în vârstă de 3 ani. Acesta este în stare bună, internat în spital.

Citește și: A apărut un nou simptom al infecției cu noul coronavirus. Medicii, semnal de alarmă: ”Cereți ajutor dacă vă confruntați cu astfel de probleme!”

Şi în oraşul Făget au fost confirmaţi cu COVID - 19, şapte oameni cu coronavirus, fără legătură epidemiologică demonstrată între ei. Nu sunt îndeplinite condiţiile pentru declararea unui focar şi se face în continuare ancheta pentru depistarea sursei de infecţie pentru fiecare caz şi stabilirea contacţilor.

Mai multe spitale din județ au devenit focare de coronavirus. Victor Babeș nu mai are paturi libere

În ultimele zile, în Timiş au fost descoperite mai multe focare de coronavirus, între care la Spitalul Municipal Timişoara, la Spitalul privat Premiere, la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia şi la o companie de procesare a cărnii de porc.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, în Timis s-au înregistrat 63 de decese ale unor persoane cu Sars Cov 2.

La Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, toate locurile destinate pacienţilor cu coronavirus sunt ocupate, astfel că toate cazurile uşoare sunt preluate de spitalele suport.

Răsturnare de situație în cazul bărbatului de la Galați, care ar fi murit de COVID-19. Un medic rupe tăcerea: ”A făcut i... Un băiețel de opt ani a murit ca un erou, încercând să-și salveze surioara din flăcările ce le-a cuprins locuința. Mama ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 13 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Mihail Pautov
Hello Chef sezonul 7, 13 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Mihail Pautov Sambata, 13.04.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x