Antena Căutare

Alertă la malul mării! Peste 53 de focare confirmate în toate localitățile din Constanța. Autoritățile au intrat în stare de urgență!

Peste 50 de focare de pestă porcină africană au fost confirmate până la sfârşitul săptămânii trecute în gospodării aflate în 25 de localităţi din judeţul Constanţa. În în întreg judeţul au fost sacrificaţi peste 4.200 de porci.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, până la data de 19 august, în baza buletinelor de analiză emise de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (I.D.S.A.) – Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Pestă Porcină Africană, în judeţul Constanţa au fost declarate 53 de focare de pestă porcină africană (PPA) la porcii domestici.

Pesta Porcină Africană a fost confirmată în gospodării aflate în 25 de localităţi: Istria, Vadu, Dulceşti, Cheia, Vadu Oii, Ciobanu, Gârliciu, Hârşova, Pod Giurgeni, Seimenii Mici, Seimeni, Tichileşti, Băltăgeşti, Lazu, Tuzla, Topalu, Traian, Sat Mircea Vodă, Ion Corvin, Viile, Sinoe, Zorile, Piatra, Palazu Mic şi Agigea.

“Conform procedurilor, DSVSA Constanţa a luat următoarele măsuri: punerea sub supraveghere sanitară veterinară oficială a exploataţiei, au fost impuse restricţii de mişcare, s-a efectuat dezinfecţia exploataţiei afectate, a spaţiilor de cazare ale porcilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate”, au precizat reprezentanţii DSVSA Constanţa.

De asemenea, în cadrul măsurilor zoosanitare de prevenire şi combatere dispuse de către Centrul Local de Combatere a Bolilor Constanţa, pentru controlul şi stingerea focarelor de PPA, prin Ordin al Prefectului Judeţului Constanţa s-a dispus, începând cu data de 21 iulie, aplicarea măsurilor de ucidere preventivă a tuturor efectivelor de porcine din gospodăriile individuale din localităţile afectate. Până în prezent au fost sacrificaţi 4.266 de porci.

Reprezentanţii DSVSA Constanţa recomandă crescătorilor de porcine să nu intre în adăposturile unde cresc animalele cu încălţămintea şi hainele cu care au umblat pe stradă, să crească porcii doar în spaţii îngrădite, să nu hrănească animalele cu resturi alimentare, să nu cumpere purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit.

Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie, a mai precizat sursa citată.

Specialiştii reamintesc că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.

România 2018. Când este ziua limbii române?... Grevă la metrou! Siguranța călătorilor este în mare pericol! Când se întâmplă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x