Antena Căutare

ANPC a închis mai multe locuri de joacă din București. Despre ce parcuri este vorba și ce nereguli au găsit

ANPC a închis temporar 15 locuri de joacă din trei parcuri din București. Printre neregulile depistate de inspectori au fost aparate de joacă deteriorate și fără bare de protecție.

Printre neregulile identificate de echipele d econtrol au fost aparate de joacă cu porţiuni deteriorate, spărturi, şuruburi ieşite în relief şi lipsa unor bare de protecţie, potrivit news.ro.

Autoritatea Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au închis temporar 15 locuri de joacă din parcurile Herăstrău, Cişmigiu şi Tineretului, după ce echipele de control au făcut inspecții și au descoperit mai multe nereguli.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a precizat că parcurile vor fi închise până la repararea neregulilor.

Ce nerguli a găsit Autoritatea Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor la locurile de joacă din 3 parcuri bucureștene

ANPC a enumerat principalele motive pentru care au decis închiderea celor 15 parcuri.

Principalele nereguli constatate de comisarii ANPC au fost: utilizarea unor echipamente deteriorate, existenţa unui paviment cu denivelări, bucăţi de tartan lipsă, utilizarea unor tobogane metalice şi aparate de joacă cu porţiuni deteriorate, spărturi, şuruburi ieşite în relief, lipsa unor bare de protecţie, lipsa manşoanelor de protectie din cauciuc la lanţurile leagănelor. De asemenea, echipele de control au constatat folosirea unor mese de tenis sparte; lipsa informării scrise a publicului la locurile de joacă; igienizarea precară a locaţiilor; prezenţa, în zona de fitness, a unor elemente deteriorate, ruginite.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a precizat că este vorba despre 15 locuri de joaă din parcurile Tineretului, Cișmigiu și Herăstrău.

"În toate aceste locaţii, aflate în administrarea Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Asgrement Bucureşti (ALPAB), au fost constatate nereguli de către comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov, aplicându-se primele sancţiuni. Astfel, până în acest moment, au fost oprite temporar de la prestarea serviciului toate cele 15 locuri de joacă, precum şi două terenuri de baschet şi un tobogan gonflabil aflate în Parcul Tineretului, până la remedierea deficienţelor”, a precizat sursa citată.

ANPC a închis o piață din București în februarie

Luna trecută, o piață din București a fost închisă de inspectorii de la ANPC.

„După acţiunea de control din Piaţa Delfinului, mi-am dat seama că lucrurile nu stau deloc aşa cum m-aş fi aşteptat. M-am hotărât să o iau la pas prin pieţele sectorului 2, acolo unde, aşa cum am mai spus, în copilărie am mers însoţindu-mi bunicii la cumpărături. O nouă piaţă, o nouă dezamăgire. Piaţa ce demult se numea Galaţi, astăzi Gemeni, a rămas şi ea încremenită într-o vreme lipsită de exigenţele vieţii pe care o trăim astăz. Mizerie, nepăsare, lucruri ce nu pot fi, din păcate, sancţionate.

Citește și: Haos și mizerie în câteva magazine din Capitală: alimente stricate, gândaci și mucegai pe tavan. Despre ce unități este vorba

Este mult de muncă şi sunt decis să fac tot ce îmi stă în putinţă să schimb lucrurile în bine. Piaţa încurajează micul producător, nu marele bişniţar. Vreau produse româneşti vândute în condiţii respectabile”, a mărturisit Mihai Culeafă, vicepreşedinte ANPC, potrivit Ziarul Financiar.

Simulare BAC 2022 logică, psihologie, sociologie și filosofie: subiecte și barem de corectare. Cum se rezolvă cerințele... Avertismentul medicilor de familie după ce Ministerul Sănătății distribuie prin ei iodură de potasiu populației: "N...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x