Antena Căutare

ANSVSA: Cadavrele oilor de pe nava eşuată în Portul Midia nu pot reprezenta o sursă de contaminare cu spori de antrax a apei mării sau a mediului din zona respectivă

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) precizează că acele cadavre ale oilor de pe nava eşuată în Portul Midia nu pot fi o sursă de contaminare cu spori ai bacteriei care provoacă antrax a apei mării sau a mediului din zona respectivă, explicând că animalele sunt vaccinate anual împotriva antraxului. Chiar şi în eventualitatea în care vreun animal ar fi fost bolnav, sporii acestei bacterii se răspândesc în condiţii de uscăciune, nu în apa mării, arată ANSVSA.

ANSVSA face precizări, într-un comunicat de presă transmis marţi, ca urmare a informaţiilor eronate apărute în spaţiul public referitoare la posibilitatea ca pe cadavrele oilor din nava eşuată să se dezvolte antrax care să prezinte o ameninţare pentru sănătatea publică.

"Aceste cadavre nu pot reprezenta o sursă de contaminare cu spori Bacillus anthracis a apei mării sau a mediului din zona respectivă. Pentru a fi acceptate la export, toate animalele de la bordul navei au fost certficate clinic sanătoase, în exploataţia de origine, de către un medic veterinar, starea de sănătate fiind confirmată la îmbarcare şi de către medicii veterinari oficiali, din Punctul de Ieşire pentru export, din portul Midia", explică ANSVSA.

Mai mult, arată sursa citată, având în vedere că originea animalelor este România, acestea sunt vaccinate anual împotriva antraxului (acţiune prevăzută în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor aferente acestora).

"Se exclude riscul apariţiei antraxului atâta timp cât în efectivul respectiv nu s-au înregistrat animale cu forme clinice de antrax şi animale moarte de antrax. În cazul ipotetic în care ar fi existat animale bolnave clinic de antrax şi care au murit din cauza antraxului, în cadavrele nedeschise, forma vegetativă a bacteriei Bacillus anthracis rezistă câteva zile, după care este distrusă de flora de putrefacţie", arată ANSVSA.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit sursei citate, condiţia ca forma vegetativă a bacteriei Bacillus anthracis (agentul patogen al antraxului) să se transforme în spori, care reprezintă forma de rezistenţă a bacteriei în natură şi respectiv, de contaminare a altor animale, a omului a mediului etc. este ca acele cadavre să se deschidă în interval de 2-3 zile pe sol, în condiţii de uscăciune astfel încât forma vegetativă să vină în contact cu oxigenul atmosferic şi să sporuleze.

"Chiar dacă rămân cadavre (presupuse ale unor animale bolnave de antrax) în apa mării, acestea nu prezintă un pericol de contaminare, deoarece în mediul respectiv nu există oxigenul atmosferic necesar sporulării, iar forma vegetativă este eliminată de flora de putrefacţie şi de mediul salin", mai spun reprezentanţii ANSVSA.

Ei precizează că antraxul sau cărbunele sau dalac este o boală infecţioasă produsă de Bacillus anthracis, boala este o zoonoză (boală comună omului şi animalelor, fiind întâlnită mai frecvent la paricopitate (bovine, caprine, ovine). Nişa ecologică a acestei bacterii este reprezentată de sol, motiv pentru care infecţia cu antrax este considerată "boală telurică’’.

Nava Queen Hind, sub pavilion Palau, de 3785 tdw, încărcată cu 14.600 de oi şi un echipaj de 22 de marinari de naţionalitate siriană, s-a înclinat periculos şi s-a scufundat parţial pe bordul drept, în bazinul Portului Midia, după ce a plecat de la cheu. Autorităţile portuare au reuşit salvarea întregului echipaj. De aseemenea, timp de mai multe zile, autorităţile au reuşit să salveze de la bordul navei peste 250 de oi. Cinci firme, dintre care trei din străinătate, şi-au manifestat interesul pentru ranfluarea navei eşuate în Portul Midia, la bordul căreia se aflau peste 14.000 de oi, a anunţat directorul general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (APMC), Daniela Şerban, care a precizat că la sfârşitul săptămânii viitoare va fi desemnată societatea care se va ocupa de această operaţiune.

Sursa : news.ro

VIDEO/ Poliţia îl caută pe fiul lui Gheorghe Dincă, după ce acesta a agresat mai mulți jurnaliști în față la CNA... Fiul lui Gheorghe Dincă, dispărut după ce a agresat mai mulţi jurnalişti, prins de poliţişti şi dus la audieri...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto, 12 iulie 2026. Report la Loto 6/49 de peste 7,93 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru joi
Rezultate Loto, 12 iulie 2026. Report la Loto 6/49 de peste 7,93 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru joi
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Cadoul potrivit pentru orice ocazie: de ce o cutie de praline nu dă greș niciodată
(P) Cadoul potrivit pentru orice ocazie: de ce o cutie de praline nu dă greș niciodată
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai... Elle
Un manelist celebru a murit! Colegii de breaslă i-au adus un ultim omagiu
Un manelist celebru a murit! Colegii de breaslă i-au adus un ultim omagiu Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
O elevă din Galați a fost nemulțumită de media 9,10 la Bac 2026 și a făcut contestație. Când s-au afișat rezultatele a avut o surpriză
O elevă din Galați a fost nemulțumită de media 9,10 la Bac 2026 și a făcut contestație. Când s-au afișat... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
O cameră de bord îndreptată permanent spre șofer, obligatorie în mașinile din UE
O cameră de bord îndreptată permanent spre șofer, obligatorie în mașinile din UE Jurnalul
O nouă performanță pentru România! Darius Sas urcă pe podium la CE de Lupte U20
O nouă performanță pentru România! Darius Sas urcă pe podium la CE de Lupte U20 Kudika
ULTIMA ORA! S-a mai stins un mare actor..Din pacate cortina a cazut. DRUM LIN
ULTIMA ORA! S-a mai stins un mare actor..Din pacate cortina a cazut. DRUM LIN Redactia.ro
Oraşul în care super-bogaţii lumii îşi mută averile de miliarde
Oraşul în care super-bogaţii lumii îşi mută averile de miliarde Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști semnele anxietății la copii și cum să reacționezi
Cum să recunoști semnele anxietății la copii și cum să reacționezi DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x