Antena Căutare

Anunț important! Cei care stau la bloc vor plăti de trei ori mai mult la întreținere

Gabriela Firea a anunțat modificări importante pentru bucureșteni în cadrul unei conferințe de presă organizate de Primăria Capitalei. Aceasta a subliniat că cei care stau la bloc vor scoate mai mulți bani din buzunar

Anunț important! Cei care stau la bloc vor plăti de trei ori mai mult la întreținere
Cei care stau la bloc vor plăti de trei ori mai mult la întreținere

Edilul Capitalei a precizat și că are de gând să preia ELCEN în subordinea primăriei. Astfel, producătorul şi distribuitorul de agent termic vor aparține aceleiaşi entităţi. Acest demers are drept scop eficientizarea activității.

„Am intenţia clară de a prelua Elcen la primărie, cum este şi normal, aşa este în toată Europa”, a declarat primarul general.

Cei care locuiesc la bloc vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru plata întreținerii

Gabriela Firea a mai declarat că în cazul în care proiectul de lege, înaintat de ministrul Economiei, va fi adoptat, atunci cei care locuiesc la bloc nu vor mai plăti 100 de lei întreținerea, ci 300 de lei. Primarul a tras un semnal de alarmă, atenționând ministrul că oamenii nu sunt bogați.

Potrivit legii, primăria nu ar mai putea subvenționa consumatorii casnici.

„Cine plăteşte acum 100 de lei, va plăti 300 de lei la întreţinere, dacă proiectul de lege al ministrului Economiei, care e demis, dar funcţionează, va fi adoptat. Este vorba de legea prin care primăria nu ar mai putea subvenţiona consumatorii casnici. Aceşti oameni nu sunt bogaţi, aceşti oameni trebuie ajutaţi”, a atenţionat Gabriela Firea.

În plus, Firea a anunțat și că dacă Guvernul va acorda un împrumut, atunci banii se vor duce către plata în avans a gazelor.

„Dacă guvernul ne va acorda un împrumut la o dobândă bună, cum a făcut anul trecut,, toţi banii se vor duce la plata, în avans, a gazelor. Marota că Primăria organizează concerte de 1 Decembrie şi de Crăciun şi nu plăteşte gazul în avans, e ridicol, pentru că nici nu se compară costurile, dar totul e politizat acum, aţi văzut, şi ţevile sunt politizate acum”, a afirmat Firea.

(sursa: Capital.ro)

Un băiețel de patru ani a rămas paralizat după o vizită la stomatolog. Reacția scandaloasă a medicului, în momentul în c... E oficial, legea educației a fost modificată! Numărul elevilor de la fiecare clasă ori grupă a fost redus...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x