Doliu în întreaga lume chiar în a doua zi de Paște. Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani, în locuința sa din Casa Santa Marta din Vatican. În urmă cu o zi, acesta a fost văzut balconul din Piața Sfântul Petru din Vatican.
În ultima perioadă, Papa Francisc s-a confruntat cu probleme de sănătate din cauza unei pneumonii grave. Suveranul Pontif a fost internat la Spitalul Gemelli din Roma, unde medicii i-au acordat primul ajutor.
Papa Francisc a murit. Cum a dat vestea Vaticanul
Vestea că Papa Francisc a murit a fost dată chiar de Vatican în cursul zilei de luni, 21 aprilie 2025.
„Dragi frați și surori, cu profundă tristețe trebuie să anunț decesul Sfântului Părinte Francisc. La ora 7:35 în această dimineață, episcopul Romei, Francisc, s-a întors la casa Tatălui. Întreaga sa viață a fost dedicată slujirii Domnului și Bisericii Sale.
El ne-a învățat să trăim valorile Evangheliei cu fidelitate, curaj și iubire, mai ales în favoarea celor mai săraci și celor marginalizați. Cu imensă recunoștință pentru exemplul său de adevărat discipol al Domnului Iisus, încredințăm sufletul Papei Francisc iubirii milostive infinite a Dumnezeului Unic și Treimic.”, a anunțat cardinalul Kevin Farrell pe canalul de televiziune al Vaticanului, conform news.sky.com.
Chiar în urmă cu o zi, Papa Francisc și-a făcut apariția în public. Oamenii l-au putut vedea la balconul locuinței sale. Vestea că acesta s-a stins din viață în a doua zi de Paște, pe 21 aprilie 2025, a luat pe toată lumea prin surprindere.
Ce se întâmplă atunci când Papa moare
În mod tradițional, înmormântarea Papei este un eveniment destul de complex. Liderul Bisericii Catolice a avut grijă ca această procedură să nu fie deloc complicată, după moartea sa. Acesta și-a ales un sicriu simplu din lemn și zinc.
De asemenea, tradiția spune că un cardinal vizitează trupul Papei în capela sa privată și îi strigă numele pentru a-l trezi. Cel care trebuie să se ocupă de acest obicei în cazul liderului Bisericii Catolice este cardinalul de origine irlandeză Kevin Farrell.
Moartea Papei Francisc aduce cu ea și nouă zile de doliu. Această tradiție este păstrată din Roma antică. În general, Italia declară doliu național.
Cine a fost Papa Francisc
Papa Francisc, pe numele real de Jorge Mario Bergoglio, s-a născut la data de 17 decembrie 1936 în Flores, Buenos Aires, Argentina. Acesta a fost ales ca episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice pe data de 13 martie 2013.
De-a lungul anilor, Papa Francisc a reușit să facă o serie de schimbări importante. Acesta a încercat să aducă sobra Biserică Catolică în realitatea lumii moderne. Mai mult, Suveranul Pontif a scris patru importante documente didactice, a realizat 47 de călătorii în străinătate în peste 65 de țări și a canonizat peste 900 de sfinți.