Antena Căutare

Candidaturile la alegerile prezidenţiale vor putea fi depuse până în 22 septembrie

Candidaturile la alegerile prezidenţiale vor putea fi depuse până în 22 septembrie, la ora 24.00, iar campania electorală se va desfăşura din 12 octombrie până în 9 noiembrie, conform unei decizii a Guvernului, prin care a fost aprobat calendarul alegerilor prezidenţiale. În străinătate, votul va începe în 8 noiembrie, urmând să se desfăşoare şi în 9 şi 10 noiembrie, în timp ce în ţară alegătorii se vor prezenta la urne în 10 noiembrie.

Guvernul a adoptat, marţi, mai multe hotărâri privind pregătirea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale, inclusiv una privind calendarul acestora.

Astfel, până în 2 septembrie va avea loc depunerea la Biroul Electoral Central a protocolului de constituire a unei alianţe electorale, iar cel mai târziu în 11 septembrie se face înregistrarea în Registrul Electoral ca alegător în străinătate, respectiv alegător prin corespondenţă.

Depunerea candidaturilor va avea loc până în 22 septembrie, la ora 24.00, iar campania electorală va începe în 12 octombrie.

În 8 noiembrie între orele 12.00 - 21.00 va fi prima zi a votării în străinătate, în 9 noiembrie se încheie campania electorală în ţară, în timp ce în străinătate se votează între orele 7.00 şi 21.00, fiind a doua zi de vot.

În 10 noiembrie, la ora 7.00 va începe votarea în ţară, până la ora 21.00, fiind şi a treia zi de vot în străinătate.

Alegătorii care la ora 21.00 se vor afla la secţiile de vot, precum şi cei care se vor afla la rând în afara secţiei vor putea să îşi exercite dreptul de vot până la ora 23.59, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

Alte hotărâri adoptate vizează atribuţiile instituţiilor implicate în desfăşurarea alegerilor.

Sursa : news.ro

Lovitură dură pentru români! Guvernul a anunțat amenzi de până la 5.000 de lei... Scandal la Spitalul de Urgență Galați! Peste o sută de oameni au năvălit în unitatea medicală pentru a-și lua rudele moa...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x