Căutare Live

Cât costă să schimbi Lei în Leva pe litoralul bulgăresc în 2022. Casele de schimb valutar profită de valul de turiști români

Românii care decid să-și petreacă vacanța în Bulgaria, ar face bine să-și schimbe din țara noastră lei în leva, moneda statului vecin, pentru că prețurile de la casele de schimb valutar din stațiuni sunt foarte piperate.

Turiștii care au în plan o vacanță pe litoralul bulgăresc ar face bine să aibă leva în portofel, schimbați din țara noastră, pentru că în stațiunile din statul vecin vor plăti mult mai mult decât valoarea reală

Shutterstock

În stațiunea Sunny Beach, o destinație populară pentru turiștii români, casele de schimb valutar sunt la tot pasul, însă moneda Leva este vândută la un preț cu mult mai mare față de valoarea reală a acesteia.

Potrivit cursbnr.ro, valoarea în lei a unei monede leva bulgărești era pe 1 august 2022 de 2.52. În luna iulie, Leva a variat în jurul acestei sume. Totuși, în Sunny Beach, bulgarii cer pentru o Leva cu aproape 1 leu și 50 de bani mai mult decât valoarea reală a monedei.

Citește și: Atenţionare de călătorie emisă de MAE. Ce trebuie să știe românii care călătoresc în Bulgaria sau tranzitează acest stat

Cum profită cei care dețin case de schimb valutar pe litoralul bulgăresc. La ce trebuie să fie atenți turiștii români

La tot pasul, în stațiune turiștii găsesc case de schimb valutar, sau pancarte care anunță prezența unei astfel de case la câteva sute de metri distanță. În fața caselor de schimb valutar sunt afișate prețurile pentru care poți primi moneda țării în care te afli.

Așadar, dacă vrei să schimbi Lei în Leva în Sunny Beach trebuie să plătești de la 3,77 lei pentru o Leva și până la 3,99 lei.

Un turist care a petrecut un sejur în luna iulie 2022 în statul vecin a povestit pentru a1.ro că a avut bani schimbați din România și că din fericire nu a fost pus în situația de a schimba bani în stațiune.

„Sincer sa fiu, mi-a venit să râd când am văzut cât cer casele de schimb valutar din stațiune pentru leva. Mi s-a părut fabulos. Să ajungi să ceri aproape 4 lei pentru o monedă care în realitate valorează puțin peste 2 lei jumăte. Din fericire, am avut bani schimbati din România. Eu am schimbat lei în leva într-un mall din București, cu 2,66 lei și mi-au fost utili”, a povestit turistul.

Citește și: Ce plătești și ce primești. Pățania a două familii după ce au plătit bani buni pentru o vacanță în Bulgaria. Ce s-a întâmplat

Întrebat dacă a avut nevoie de bani lichizi în stațiunea bulgărească, turistul a vorbit despre buticurile cu suveniruri, care se aflau peste tot.

„La terase, restaurante și supermarketuri am plătit cu cardul, însă la buticuri am avut nevoie de cash. Am observat că unii turiști au încercat să cumpere magneți de frigider cu euro, iar comercianții le-au cerut 2 euro pe magnet in loc de 2 leva. Deci, mai mult decât prețul real. A fost foarte bine că am avut leva. Bulgarii încearcă să facă speculă, fiind vorba despre o stațiune frecventată de foarte mulți turiști”, a conchis românul.

Așadar, turiștii care au în plan o vacanță pe litoralul bulgăresc ar face bine să aibă leva în portofel, schimbați din țara noastră, pentru că în stațiunile din statul vecin vor plăti mult mai mult decât valoarea reală. Nici bancomatele nu reprezintă o variantă prea bună, pentru că la ATM comisioanele sunt foarte mari.

Intact Media Group, lider de audienţă și în luna iulie, cu 16.367.918 vizitatori unici... Locul de muncă plătit regește, cu 8.000 de lei, fără facultate în România. "Se poate câştiga în România ca în străi...
Tort de morcovi cu mango și cremă de brânză
Pentru o zi aniversară, o zi onomastică sau pentru un weekend petrecut cu familia și...
Horoscopul zilei de 6 octombrie 2022. Leii iau o decizie dificilă. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 6 octombrie 2022 aduce schimbări în viața nativilor din zodiac. În...
Parteneri
Tort de morcovi cu mango și cremă de brânză
Catine.ro
Ultimele știri
x