Live acumiUmor
Prime Time 20:00iUmor

Ce au făcut doi soți cu banii de la nuntă. „Toți au crezut că suntem nebuni”

Au investit toți banii de la nuntă într-o afacere cu șinșile, după 13 ani au dat lovitura. Au început cu 4.500 de euro, adică trei familii formate din cinci female și un mascul, iar acum au peste 2.000 de exemplare.

Au investit toți banii de la nuntă într-o afacere cu șinșile, după 13 ani au dat lovitura. Au început cu 4.500 de euro, adică trei familii formate din cinci female și un mascul, iar acum au peste 2.000 de exemplare.

Ciprian Barbu, crescătorul de șinșile din Beclean a avut puterea să ia de la capăt de fiecare dată și a reușit să dezvolte o afacere din care se întreține pe el și pe soția sa. În urma cu câțiva ani toate animalele au murit.

“Cresc şinşilă din 2005 şi este destul de greu să te ocupi de aceste animăluţe. Este o zi de muncă cu normă întreagă pentru două persoane. Am început destul de greu pentru că erau foarte scumpe. Când am început era 1.500 de euro o familie formată din cinci femele şi un mascul. Am început cu trei familii în care am investit banii de la nuntă - tot ce am tot ce a rămas. Este, acum, afacerea familiei, suntem numai noi doi – eu şi soţia iar banii care ne rămân îi investim. Sperăm că în momentul în care vom reuşi să mai automatizăm ne va fi ceva mai uşor”, a declarat Ciprian Barbu.

Anul acesta se anunță unul productiv, familia vinde blănița șinșilelor în țările nordice, unde acestea sunt extrem de căutate.

“O blăniţă de şinşilă se vinde în medie cu 30-40 de euro. La ultima licitaţie din Danemarca, la blănurile de top s-au vândut şi cu 1.600 de coroane adică 300 de euro. Noi lucrăm şi cu Bursa din Danemarca şi cu un spaniol, vindem unde se dă mai bine. Nu este foarte complicat să ajungi să vinzi pe bursa din Danemarca însă se plătesc şi brokeri care iau 11 euro la fiecare blăniţă tranzacţionată. Anual vând cam 2.000 de blăniţe la 30 - 40 de euro. Cred că anul acesta va fi un an foarte bun, am trecut deja de 1.100 de pui”

Fanatik.ro

O mamă din Olt şi-a ucis în bătaie bebeluşul de două luni

Observator Antena 1

Accident rutier cu 4 morţi în Italia, toţi români. În tragedie au murit şi doi copii (Video)

Observator Antena 1

Bodo de la Proconsul a făcut infarct! În ce stare se află acum solistul

Spynews.ro

Ultimii condamnați la moarte din Europa și povestea lor halucinantă! Inculpații sunt frați...

Spynews.ro

VIDEO | Filmuleţul în care apare copilul care a prezis în august 2019 pandemia de coronavirus...

AntenaSport

Tun uriaş dat de o grupare infracţională românească. Interlopii au furat peste 1,2 miliarde...

AntenaSport

Daniela Crudu este istorie! Mihai Costea, într-o nouă relație cu o altă bombă sexy din lumea...

Antenastars.ro

Are sau nu are coronavirus? Horia Moculescu, primele declarații după ce a fost testat: „Am...

Antenastars.ro

ȘASE seriale super tari care revin cu sezoane noi luna aceasta

Zu TV

CINCI vedete care nu au cont pe rețelele sociale

Zu TV

5 zodii care redescoperă dragostea în 2018 – Cea mai iubită zodie este…

tvhappy.ro

Cum va fi vremea de Rusalii, în țară și în București. ANM a făcut anunțul

Playtech.ro

Tânăra cu o sprânceană a șocat o lume întreagă! Să vezi cum arată restul corpului

Playtech.ro

BOMBĂ la Dinamo! Au început negocierile pentru vânzarea clubului. Investitorii SURPRIZĂ...

Telekomsport.ro

A apărut o nouă poză cu Orban! Cum a fost surprins premierul României. Imaginile au devenit...

Capital.ro

Cine este și cum arată primul soț al Andreei Marin. Puțini cunosc motivul divorțului

Impact

Horoscop rune cu Mihai Voropchievici pentru săptămâna 8-14 iunie. Gemenii găsesc niște...

Antena3.ro

Decizie fără precedent a Andreei Bălan! Ce a decis să facă artista, după despărțirea de...

Voxbiz.ro

Cod Rutier 2020. Schimbari majore de la 1 iulie. Cine nu mai poate obtine permisul de conducere

Cars.ro

Iohannis repornește economia cu o parcare de 1 milion, la Cotroceni

Jurnalul
Cele mai noi stiri
Lajumate.ro