Românii vor primi în anul 2023 carduri (vouchere) de energie, un sprijin în valoare de 700 lei pentru plata facturilor, de două ori/an, acesta fiind acordat din fonduri europene. Care este procedura de acordare.
Românii vor primi în anul 2023 carduri (vouchere) de energie, un sprijin în valoare de 700 lei pentru plata facturilor, de două ori/an, acesta fiind acordat din fonduri europene. Care este procedura de acordare.
profimediaimages.ro
Ajutorul pentru plata facturilor se acordă în două tranşe, a câte 700 lei fiecare. Prin intermediul acestor vouchere se vor putea achita facturile pentru electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire”, a transmis, miercuri, MInisterul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, într-un comunicat de presă.
Modalitatea de folosire și emitere a cardurilor pare să pună probleme! Peste 500.000 de beneficiari au fost scoși din sistem pentru că aveau aceeași adresă și nu mai primesc. Mai mult, unele asociații de proprietari spun că nu știu să emită certificate de validare a datoriilor.
Guvernul este așteptat săptămâna acesta să vina cu o Ordonanță de Urgență pentru plata online cu cardul. Până când va fi gata aplicația, românii care beneficiază de carduri au 3 variante sa le folosească: la oficiul poștal, la domiciliul beneficiarului cu ajutorul poștașului sau bani în mână pentru lemnele de foc. Din luna octombrie, însă, plafonul ar putea fi extins de la 2.000 de lei la 3.000 de lei, astfel că 5 milioane de români s-ar putea încadra pentru a primi ajutor pentru plata facturilor, potrivit Antena 3 CNN.
Citește și: Cine poate beneficia de cardul de energie în valoare de 1400 de lei. Se va acorda în două tranșe
Plăţile se vor putea efectua după următorul calendar:
pensionarii cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum şi pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
Plăţile din ajutorul pentru încălzire se fac prin servicii de mandat poştal prin una din următoarele modalităţi:
La 1 ianuarie 2024, toate cardurile îşi încetează valabilitatea, indiferent de sumele rămase neutilizate. Cardurile alocate ambelor tranşe se pot folosi până la 31 decembrie 2023 inclusiv. Sprijinul nu poate fi utilizat în afara termenului de valabilitate prevăzut.
Citește și: Când se va încheia epidemia de gripă. Estimările anunțate de ministrul Alexandru Rafila
Județul din România unde zăpada este până la geamul caselor. Locuitorii avertizează că se circulă foarte greu... Românii care ies mai devreme la pensie. Tot ce trebuie să știi despre acordarea acestor sume de bani...