Live acumObservator 12
Prime Time 20:15Asia Express - Drumul elefantului

Ce spune Părintele Calistrat despre predarea educației sexuale în școli: ”Nu avem ce căuta cu asta de la 1-7 ani. De la 14 ani e războiul hormonilor!”

România a fost împărțită în două tabere, iar acum Părintele Calistrat a vorbit despre cum s-ar putea preda educația în școli. Astfel, acesta susține că nu e o greșeală ori un abuz dacă se vor face ore speciale în care medicii specialiști să vorbească cu fetele și cu băieții. 

În cadrul unui interviu la Antena 3, preotul a explicat cum s-ar putea desfășura predarea educației sexuale în școli.

”Vârsta la care trebuie să intre un copil în cunoștințele vieților personale, trebuie să fie într-adevăr vârsta de 14 ani. Atunci este vârstă și când un copil primește buletinul și este și vârsta pubertății, când războiul hormonilor intră în trupul lui și începe să își facă activitatea biologică.

Legat de problematica părinților, ca om care spovedesc tot felul de oameni, la orice fel de vârstă, să știți că cei mici, la vârsta de 12-13 ani iau cunoștință cu lumea pornografică.

Apel urgent pentru introducerea educației sexuale în școli: „Copiii se protejează prin informație, nu prin frică! Avem cele mai multe mame minore din UE”

Când avem de a face cu părinți responsabili sau cu niște părinți care și-l educă pe cel mic într-un mod civilizat și moral, etic, părinții pun accent pe două lucruri: 1. să fie educat prin învățătura pe care a dobândit-o în sânul familie, să pună accent pe școală și pe valorile intelectuale, iar după vârsta de 12-13 ani, nu cred că e o rușine ca părinții să vorbească despre aceste lucruri.

Noi ne luptăm de ceea ce numim hormonii. Avem atâtea cadre sanitare, spre exemplu endocrinologul și doctorul de boli venerice, care poate fi prezent în școli de la clasele de la a VIII-a la a XII-a, cu fetele separat, tot ce ține de etica feminină și separat cu băieții.

Biserica Ortodoxă condamnă introducerea orelor de educație sexuală în școli: "Un atentat la inocenţa copiilor"

Atunci nu e o greșeală și nu cred că e abuz. Noi nu avem ce căuta cu educația sexuală de la 1-7 ani, unde copilul e inocent, rușine, sfiala, pudicitatea, iar mintea lor e ca un burete”, a spus Părintele Calistrat.

Pregătirea pentru viața intimă ar trebui să se facă în familie

Patriarhia Română consideră că pregătirea pentru viaţa intimă şi de familie trebuie să fie lăsată în primul rând în sarcina familiei care poate aprecia corect şi obiectiv stadiul de dezvoltare psiho-fizic, intelectual şi emoţional al copilului.

"În ţara noastră, numeroase şi reprezentative asociaţii din societatea civilă şi-au exprimat îngrijorarea faţă de efectele educaţiei sexuale asupra copiilor. Aceste asociaţii şi-au prezentat poziţia în mod public şi au propus soluţii alternative, în care accentul cade pe educaţia pentru familie. Considerăm că pregătirea pentru viaţa intimă şi de familie trebuie să fie lăsată în primul rând în sarcina familiei care poate aprecia corect şi obiectiv stadiul de dezvoltare psiho-fizic, intelectual şi emoţional al copilului", se arată în comunicat.

Fanatik.ro
Cele mai noi stiri
Lajumate.ro