Antena Căutare

Anunț important pentru persoanele care călătoresc cu avionul! Ce trebuie să faci dacă ți-a fost pierdut sau deteriorat bagajul!

Persoanele care călătoresc cu avionul trebuie să știe că în cazul în care bagajul lor este pierdut ori deteriorat de o companie aeriană au la dispoziliție posibilitatea de a solicita despăguburi. 

Persoanele care călătoresc cu avionul trebuie să știe că în cazul în care bagajul lor este pierdut ori deteriorat de o companie aeriană au la dispoziliție posibilitatea de a solicita despăguburi.

Un studiu realizat recent a arătat că doar un pasager din patru cere bani dacă şi-a pierdut bagajul sau i-a fost deteriorat în timpul unei călătorii cu avionul, arată un studiu la nivelul Uniunii Europene.

Tocmai de aceea, este important ca aceștia să cunoască legea. Astfel, conform convenţiilor internaţionale, pasagerii pot cere despăgubiri de până la 3.500 de dolari dacă operatorul aerian este vinovat. La nivelul Europei, bagajele a 44% dintre pasageri au fost întârziate, pierdute sau deteriorate, iar cercetarea respectivă arată că pasagerii nu aplică pentru despăgubiri pentru că nu ştiu că au dreptul la compensaţii, nu ştiu ce drepturi au în relaţia cu operatorii aerieni şi nu se deranjează să completeze o astfel de cerere.

Suma maximă oferită pentru un bagaj la cală, pierdut sau deteriorat, este între 1.525 şi 3.500 de dolari, iar pentru a putea obţine compensaţia, pasagerul trebuie să reclame pierderea sau deteriorarea bagajului înainte de a pleca de la aeroport, anunţă Digi24.

Studenții se pregătesc de un nou an universitar. Ce facultăţi au fost în topul preferinţelor pentru absolvenţii de liceu... Lovitură dură pentru zeci de mii de români! Aceste salarii ar putea să scadă începând de la 1 ianuarie 2019...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x