Antena Căutare

Cetăţean spaniol, urmărit internaţional pentru spălare de bani, prins în Bucureşti/ Bărbatul a fost predat, pe Aeroportul Otopeni, autorităţilor din Italia care au emis mandat de arestare pe numele său - VIDEO

Un cetăţean spaniol, care era urmărit internaţional pentru spălare de bani, a fost prins în Bucureşti. Bărbatul a fost predat, pe Aeroportul Otopeni, autorităţilor din Italia care au emis mandat de arestare pe numele său.

”Astăzi, 28 ianuarie, pe Aeroportul Otopeni, poliţiştii români au predat autorităţilor italiene un spaniol, căutat la nivel internaţional pentru spălare de bani. Acesta a fost depistat de poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale, la data de 20 ianuarie 2020, în Bucureşti, în urma cooperării poliţieneşti internaţionale”, a transmis, marţi, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Sursa citată a precizat că bărbatul era condamnat pentru spălare de bani la 6 ani si 19 zile de închisoare, precum şi la plata unei amenzi de 4.361 de euro.

”Autorităţile judiciare din Italia au emis, la data de 15 iunie 2019, un mandat de arestare, în vederea predării către acestea, pe numele bărbatului, de 52 de ani. Cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar ulterior, la data de 21 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti a dispus predarea persoanei solicitate, în Italia”, a ai transmis IGPR.

Sursa citată a precizat că, în perioada 17 – 22 ianuarie, au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 453 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Astfel, poliţiştii români au pus în aplicare 15 mandate europene de arestare, au depistat 85 de persoane semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 206 persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 7 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.

Sursa : news.ro

Dumitru Costin spune că Guvernul nu îşi asumă un proiect de modificare legii pensiilor pentru grefieri, dar doreşte să d... „Da' ce-are? Brânza îţi place!?“. O turmă de oi, mânată de Autostrada Soarelui. Ciobanul, reacție uluitoare! VIDEO...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x