Live acumAcces Direct
Prime Time 20:00Chefi la cutite

Ciuhodaru: "Romania, pe primul loc in Europa in ce priveste numarul de avorturi"

Medicul deputat Tudor Ciuhodaru solicita Camerei Deputatilor adoptarea urgenta a legii cu privire la desfasurarea de ore de educatie sanitara in scoli initiata cu ceva timp in urma chiar de politicianul iesean.

Recenta sa luare de pozitie are legatura cu proaspatul caz al fetitei de 11 ani care a nascut si care, in viziunea sa, este emblematic pentru consecintele ce decurg din lipsa educatiei sexuale in randul elevilor.

"Lipsa sau asigurarea ei formala la orele de dirigentie sau biologie a facut ca Romania sa fie primul loc in Europa in ce priveste numarul de avorturi, mame minore si copii abandonati. Cele 8500 de mame minore din fiecare an ne situeaza in top. S-a ajuns la situatia in care din 1000 de femei care nasc 43 sunt minore. Mamele minore au risc crescut de avort, iar daca nasterea are loc exista riscul major ca acel copil sa fie abandonat si tanara mama va avea dificultati de integrare sociala si abandon social. Peste 40000 de copii sunt abandonati in Romania la care se adauga alti 300000 lasati in grija rudelor. Conform statisticilor, mamele minore provin in general din familii dezorganizate, se regasesc in special in zona rurala, au un nivel redus de educatie, inclusiv educatie sexuala si contraceptiva. Cazul gravidei de doar 11 ani confirma aceste statistici si face din orele de educatie pentru sanatate in scoli o problema de sanatate publica", a spus dr. Tudor Ciuhodaru.

Sursa: Jurnalul National

Foto: Intactimages

Recomandari