Antena Căutare

Cod galben de caniculă în București și în alte 17 județe. Local vor fi ploi torențiale, vijelii și grindină

Începând de joi, 14 iulie, Bucureștiul și 17 județe din sud și vest se află sub cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, caniculă și disconfort termic, până vineri, la ora 8.

Începând de joi, 14 iulie, Bucureștiul și 17 județe din sud și vest se află sub cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, caniculă și disconfort termic, până vineri, la ora 8.

În intervalul menţionat instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în Maramureş, Crişana, Banat, vestul Transilvaniei şi al Olteniei, unde şi valorile termice vor scădea. Vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie. Local va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 30…35 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

În judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Ilfov, inclusiv în Municipiul Bucureşti va fi caniculă. Temperaturile maxime vor depăşi frecvent 35…36 de grade, iar în Lunca Dunării vor atinge 38 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, astfel că disconfortul termic va fi accentuat.

România s-a cutremurat! Seismul a avut loc într-o zonă neobişnuită... În 2016 și-ar fi dus băiețelul la școală! Mădălina Manole a plecat să le cânte îngerilor: Șase ani fără "fata cu pă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x