Antena Căutare

Şoferi, se schimbă legea! Unde se vor plăti amenzile de circulatie

Din ianuarie 2019, şoferii care au încălcat legea vor putea plăti amenzile într-un cont unic, indiferent de localitatea în care contravenientul îşi are domiciliul. Sumele se vor vira într-un cont unic la Trezoreria Statului.

Din ianuarie 2019, şoferii care au încălcat legea vor putea plăti amenzile într-un cont unic, indiferent de localitatea în care contravenientul îşi are domiciliul. Sumele se vor vira într-un cont unic la Trezoreria Statului.

„Achitarea în numerar a amenzilor contravenţionale se poate face la orice unitate a Trezoreriei Statului, la casieriile unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sau la alte entităţi care se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei legi, indiferent de domiciliul persoanei fizice”, conform actului normativ.

Plata amenzii se va putea face pe baza unui document de plată care conţine următoarele:

  • Seria de evidenţă unică a procesului verbal de contravenţie;
  • Codul de identificare fiscală a contravenientului;
  • Contul sau codul IBAN al contului unic;
  • Suma plătită;
  • Alte informaţii necesare, stabilie de normele de aplicare ale legii.
ROBOTUL REVOLUȚIONAR pe motor Yamaha mai RAPID ca un GLONȚ... Momentul optim pentru achiziţionarea unei mașini second hand...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x