Antena Căutare

Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, anunț de ultimă oră pentru elevi! Ce se întâmplă înainte de Centenar

Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, a anunțat, cu câteva zile înainte de Marea Unire, că a lansat un concurs dedicat elevilor din școlile primare, gimnaziale și liceale. 

Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, a anunțat, cu câteva zile înainte de Marea Unire, că a lansat un concurs dedicat elevilor din școlile primare, gimnaziale și liceale.

Astfel, cu câteva zile înainte de Centenar, ea i-a provocat pe elevi să scrie eseuri despre personalitățile Marii Uniri și să se înscrie la concurs.

„Am declanşat un concurs pentru toţii elevii din şcolile primare, gimnaziale şi liceale pentru scrierea unor eseuri despre personalităţile Marii Uniri. Sper să le putem oferi şi nişte premii şi să îi popularizăm, pentru că sunt convinsă că vor fi mulţi elevi care vor scrie lucruri interesante”, a declarat Ecaterina Andronescu, la Parlament, unde a participat la şedinţa solemnă a celor două Camere, dedicată Centenarului Marii Uniri, potrivit Libertatea.

De asemenea, ea a declarat că „ţara a făcut foarte mult” pentru ea, i-a „dat totul”. „Pentru mine, ţara a făcut foarte mult, deci cred că nu am cum să nu mă uit cu tot respectul şi cu toată preţuirea. (…) Pământul pe care m-am născut este pământul acestei ţări, aici am crescut, aici mi-am crescut copilul şi lucrurile acestea sunt foarte importante. Aici am făcut şcoala, m-am dus să văd şi cum e la alţii, dar cred că mi-a dat totul ţara”, a afirmat ministrul Educaţiei.

Sâmbătă, 1 Decembrie, românii sărbătoresc 100 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

La finalul lunii noiembrie, iarna închide școlile. Mai mulți elevi nu vor face ore joi... Accident grav în Sibiu: Sunt patru victime! Șoferul taxiului, prins între fiarele contorsionate ale mașinii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x