Antena Căutare

Definitivat 2019. Modele de subiecte la proba scrisă din 24 iulie 2019

Definitivat 2019. Modele de subiecte la proba scrisă din 24 iulie 2019 și calendarul probelor și ce trebuie să știe cadrele didactice care susțin examenul național de Definitivat în 2019

Definitivat 2019. Modele de subiecte la proba scrisă din 24 iulie 2019
definitivat 2019

Definitivat 2019. Modele de subiecte la proba scrisă din 24 iulie 2019 și calendarul probelor și ce trebuie să știe cadrele didactice care susțin examenul național de Definitivat în 2019

Prin examenul de Definitivat, cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învătămantul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în invătămant, cadrul didactic depășeste stadiul de debutant și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învătămant preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice. Pentru a nu se face confuzie între examenul de Definitivat și cel de Titularizare, se face precizarea că, cel din urmă reprezintă angajarea cadrului didactic într-o școală anume, pe o perioadă nedeterminată.

Definitivat 2019 - proba scrisă, 24 iulie 2019

Ministerul Educației Naționale (Edu.ro) a aprobat calendarul examenului de definitivare pentru anul școlar 2018-2019, publicat și în Monitorul Oficial. Conform calendarului, după efectuarea inspecțiilor de soecialitate (până la data de 31.05.2019), în perioada 3.06 -14.06.2019 are loc completarea dosarelor și validarea datelor de înscriere existente în aplicația electronică. Candidații la examenul de Definitivat sunt vor susține pe 24 iulie 2019 proba scrisă. Între 31 iulie și 1 august 2019 se vor depune contestațiile, iar în data de 5 august 2019 se vor afișa rezultatele finale.

Subiectele la examenul de Definitivat, traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale la solicitarea candidaţilor, precum şi baremele de evaluare sunt asigurate de Centrul National de Evaluare şi Examinare. Anul trecut, dintre 9.475 de candidaţi înscrişi la începutul anului şcolar pentru susţinerea examenului de definitivat, au fost admişi la proba scrisă 8.920 de candidaţi.

Modele de subiecte la examenul de Definitivat 2019, dar și bareme de corectare au fost publicate pe site-ul subiecte.edu.ro. Descarcă și tu modele de subiecte și bareme la examenul de Definitivat 2019. Forumul dedicat de discuţii se găseşte la această adresă.

Definitivat 2019 - regulile examenului

Pentru a fi declarați admiși, candidații examenului de Definitivat trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine”, media aritmetică a notelor obţinute la cele 2 inspecţii la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional - minimum 8, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Conform Metodologiei-cadru de organizare și desfăsurare a examenului național de definitivare în invătămant, în vederea susținerii probei scrise, candidații vor avea acces în sălile de examen cel mai devreme la oră 8:00 și cel mai târziu la oră 8:45, în bază unui act de identitate/pașaport valabil. După primirea subiectelor, durată de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, timp ce poate fi depăsit doar în cazul candidaților cu cerințe speciale, care au solicitat acest lucru. Alte reguli ale examenului de Definitivat 2019 - aici.

O româncă și doi copii au pierit într-un accident rutier produs în Franța! Soțul femeii, în stare gravă!... Cireşele au băgat în spital patru oameni. Atenție la ce fel de fructe cumpărați în această perioadă a anului...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x