Live acumAcces Direct
Prime Time 20:00iUmor

Directoarea unui liceu din Constanța, făcută de rușine de o elevă! Ce a descoperit minora este incredibil! A fost demisă!

Directoarea unui liceu din Constanţa a fost demisă din funcţie după ce o elevă a iscat un adevărat scandal legat de contribuţiile financiare ilegale solicitate părinţilor.

Ilustrație.

Adolescenta a postat pe o reţea de socializare tabelul cu sumele de bani pretinse familiilor elevilor în urmă cu două luni, însă sancţiunea a venit abia acum. Decizia Inspectoratului vine şi în urma unor recomandări de la avocatul poporului, care s-a autosesizat în acest caz.

Părinţii de la un liceu din Constanţa au strâns 10.000 de euro în anul şcolar 2018-2019 pentru scopuri diverse, de la serviciile de pază sau consumabile la serbări sau premii pentru olimpici. Totul a fost făcut public de o elevă, care a postat în luna octombrie pe o reţea de socializare un tabel cu aceste contribuţii.

„Am solicitat să numim un alt cadru didactic în postul de director, pentru că, din punctul meu de vedere, conflictul a fost gestionat greşit. Nu am văzut un rol de mediator al directorului unităţii de învăţământ”, a spus Sorin Mihai, inspector general ISJ Constanța.

La două luni de la declanşarea scandalului, directorul a fost demis din funcţie.

Între timp s-a autosesizat și avocatul poporului, care a constatat ca managerul nu a demarat procedura legală și nu a întreprins niciun demers, ca sa obtina finanțarea serviciului de pază de la bugetul local.

Eleva care a făcut public scandalul, Roxana Șerban, care este şi vicepreşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, susţine că mărul discordiei ar fi fost faptul că unitatea de învăţământ a avut paznici pe timp de noapte şi pe timp de zi, plătiţi din banii părinţilor.

,Momentan nu mai este plătită de părinți, momentan nu avem paznic întrucat nu avem sistem de efracție, întrucât până acum nu a fost luată nicio măsură în vederea achiziționării unui sistem de pază”, a spus eleva.

„Sistemul antiefractie nu inlocuieste pazza umana. Aici avem bunuri de zeci de mii de euro de care raspunde directorul daca se intampla ceva. În toate sau aproape toate institutiile de invatamant din mun constanta cel putin, paza este asigurata de pariniti”, a spus Gabriela Costea, director al Liceului Traian din Constanta.

În România fondul clasei este ilegal. Nici părinţii nu pot strânge bani din proprie iniţiativă decât dacă sunt adunaţi într-o asociaţie cu personalitate juridică. Totuşi, probema e un fenomen naţional. În locul fostei directoare a liceului Traian a fost numit în funcţie un fost inspector şcolar general.