Antena Căutare

Directorul general al FMI a demisionat din funcție

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a demisionat marţi din funcţie, afirmând că a obţinut mai multă claritate privind nominalizarea ei la conducerea Băncii Centrale Europene (BCE), demisia sa urmând să intre în vigoare pe 12 septembrie, transmite Reuters.

Demisia deschide calea pentru lansarea de către FMI a căutării unui nou director general, care va fi probabil un european.

”Având mai multă claritate privind procesul nominalizării mele ca preşedinte al BCE şi a duratei acesteia, am luat decizia în interesul Fondului”, a afirmat Lagarde într-un comunicat.

Ea a arătat că demisia va accelera selectarea viitorului şef al FMI.

Demisia lui Lagarde are loc la două săptămâni după nominalizarea sa, pe 2 iulie, ca preşedinte al BCE. Lagarde nu a demisionat imediat de la FMI din cauza incertitudinilor privind susţinerea de către Parlamentul European a sa şi a altor poziţii de conducere din UE, au declarat surse apropiate situaţiei.

Deşi este nevoie de votul Parlamentului European, rezultatul acestui vot nu este obligatoriu, iar numirea lui Lagarde va fi finalizată de liderii UE la un summit regulat pe 17-18 octombrie.

Decizia lui Lagarde de a demisiona survine în ajunul unei reuniuni a miniştrilor de Finanţe ai statelor din G7, la Chantilly, Franţa.

Miercuri seara, secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Steven Mnuchin, se va întâlni cu guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, unul dintre principalii candidaţi la şefia FMI, pe marginea reuniunii G7.

Consilierul economic de la Casa Albă Larry Kudlow a refuzat săptămâna trecută să comenteze, întrebat despre posibilitatea ca Mark Carney să o înlocuiască pe Lagarde.

Alte nume vehiculate includ pe guvernatorul Băncii Finlandei, Olli Rehn, preşedintele Bundesbank, Jens Weidmann, şi Benoit Coeure, membru în conducerea BCE.

Lagarde, fost ministru de Finanţe al Franţei, a fost prima femeie care a condus FMI şi este cunoscută drept un negociator dur. Ea este o susţinătoare a beneficiilor comerţului şi creşterii globale, care ajută la reducerea sărăciei şi susţine clasele de mijloc şi femeile.

Sursa : news.ro

Un angajat al unui spital din București a fost concediat de un „pacient fals”. Câți bani ceruse șpagă... Fiul cel mic al lui Leo de la Strehaia a fost reținut de polițiști. Cum avea de gând „Afaceristul” să se îmbogățească de...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x