Antena Căutare

Doi bărbaţi din Bucureşti sunt cercetaţi după ce ar fi încercat să vândă monede antice şi medievale care ar putea face parte din patrimoniul cultural naţional

Doi bărbaţi, în vârstă de 40, respectiv 77 de ani, din Bucureşti, sunt cercetaţi de poliţişti după ce ar fi încercat să vândă online monede antice şi medievale, care ar putea face parte din patrimoniul cultural naţional. În urma unor percheziţii la cei doi au fost găsite peste 500 de astfel de monede.

Poliţişti de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în aplicare, joi, trei mandate de percheziţie domiciliară, într-un dosar privind comercializarea fără drept de monede antice şi medievale, susceptibile a face parte din patrimoniul cultural naţional.

Potrivit Poliţiei Capitalei, cercetările au fost declanşate în 17 octombrie, când poliţişti de la Serviciul Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat ar deţine mai multe monede antice şi medievale, din aur şi argint, pe care le-ar fi oferit spre vânzare în mediul online, cu livrare prin firme de curierat, inclusiv în afara ţării, ori predare personală în municipiul Bucureşti.

"Astfel de bunuri culturale au semnificaţie arheologică şi istoric-documentară, fiind susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural naţional, provenind, cel mai probabil, din situri arheologice şi nu pot fi deţinute legal de către persoanele fizice/juridice de drept privat. Totodată, exportul unor astfel de bunuri se efectuează strict în condiţiile legii, iar persoana în cauză nu le respectă în momentul în care le comercializeză unor cetăţeni străini, cărora le expediază bunuri culturale de patrimoniu prin firme de curierat, fără a le supune expertizei de specialitate în vederea aprobării exportului, în baza unui certificat de export definitiv", arată sursa citată.

În urma cercetărilor, au fost identificaţi doi bărbaţi, în vârstă de 40, respectiv 77 de ani, bănuiţi că ofereau spre vânzare bunuri din categoria celor menţionate, folosindu-se, pentru atragerea cumpăratorilor, de o societate comercială.

Joi, au fost puse în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară, în urma cărora au fost identificate şi ridicate peste 500 de monede din aur, argint şi bronz, de perioadă antică şi medievală, susceptibile de a fi clasate într-una din cele două categorii ale patrimoniului cultural national, fond sau tezaur, a căror provenienţă nu o pot justifica.

Bunurile ridicate vor fi predate Muzeului Municipiului Bucureşti, pentru a fi expertizate.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigaţii Criminale sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, pentru furt şi efectuare fără drept a oricăror operaţiuni de export definitiv având ca obiect bunuri culturale mobile clasate.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul unui specialist în numismatică din cadrul Muzeului Municipiului Bucureşti.

Sursa : news.ro

SONDAJ: Trei din zece angajaţi români nu ar lucra niciodată pentru politicieni... Soluții pentru a scăpa de creditele bancare. Peste 2 milioane de români au credite la bancă!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x