Antena Căutare

Dolj: Anchetă a procurorilor, după ce mai mulţi funcţionari din cadrul DSP au scos din carantină patru persoane, fără a aştepta rezultatul testelor pentru Covid-19, acestea fiind confirmate apoi cu coronavirus

Procurorii doljeni au început o anchetă, după ce mai mulţi funcţionari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică au dispus scoaterea din carantină a patru persoane, fără să mai aştepte rezultatul testelor pentru a vedea dacă acestea sau infectate cu Covid-19. Ulterior, cele patru persoane au fost confirmate cu coronavirus, fiind internate la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că la nivelul Parchetului a fost înregistrat pe data de 6 aprilie, un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor.

Anchetatorii spun că pe data de 28 martie, funcţionari din cadrul Direcţiei de Sănătate Dolj, au dispus scoaterea din carantină a patru persoane, fără a aştepta rezultatul testelor efectuate acestora în perioada carantinării în vederea confirmării/infirmării infecţiei cu virusul Covid -19.

“Ulterior, în data de 4 aprilie, după intrarea în contact cu alte persoane de pe raza judeţului Dolj, pe fondul sosirii rezultatelor testelor, persoanele în cauză au fost confirmate pozitiv ca fiind infectate cu virusul COVID -19, fiind internate la Spitalul de Boli Infecţioase din mun. Craiova”, se arată în comunicat.

În prezent, în cauză cercetările se desfăşoară in rem pentru comiterea celor două infracţiuni.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a transmis, printr-un alt comunicat de presă, că pe data de 3 aprilie, a fost înregistrat un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor.

“Din conţinutul actului de sesizare rezultă că, în perioada 16 martie - 3 aprilie, funcţionarii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj nu au procesat şi implementat datele puse la dispoziţie de Centru Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Dolj, în sensul că nu au luat măsuri de autoizolare la domiciliu a unui grup de persoane sosite din străinătate din regiuni afectate de virusul COVID -19, din acest motiv organele de poliţie fiind în imposibilitatea de a monitoriza şi respecta măsurile de autoizolare impuse”, se arată în comunicat.

Procurorii desfăşoară cercetările in rem şi cu privire la aceste fapte.

Sursa : news.ro

S-au anulat simulările examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat! Ce trebuie să facă elevii... Cultură de cannabis, într-un apartament din Satu Mare/ Anchetatorii au găsit peste opt kilograme de masă verde...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x